- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (26.03.2014, 17:51)
- Andi Manciu
Antonescu susţine majorarea taxei pentru TVR: Ar fi foarte uşor de suportat, nu împovărează pe nimeni
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că susţine ideea majorării taxei pentru TVR, avansată de şeful televiziunii publice Stelian Tănase, deoarece aceasta "ar fi foarte uşor de suportat" şi nu ar împovăra pe nimeni, însă ar ajuta la redresarea economică a TVR.
Urmărește
477 afișări
Crin Antonescu (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)
Antonescu a fost întrebat dacă ar susţine ideea majorării taxei pentru TVR.
"Deşi, în general, mai de fiecare dată şi PNL şi eu personal suntem pentru fiscalitate redusă şi suntem foarte rezervaţi la apariţia oricărei taxe, aici este o problemă foarte simplă, eu susţin acest punct de vedere. (…) Putem să convenim, dacă şi Guvernul este de acord, că fără această formulă e greu de imaginat o reechilibrare a televiziunii române", a declarat Antonescu.
El a menţionat că este un decalaj foarte mare între taxa plătită în România pentru televiziunea publică şi cea plătită în alte ţări europene, unde cuantumul este de la patru la zece ori mai mare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Liderul PNL a exemplificat că achiziţionarea dreptului de difuzare a campionatului mondial de fotbal ar fi greu de realizat de către TVR în condiţiile actuale.
"Ar fi foarte uşor de suportat, îndrăznesc să o spun, această solicitare de creştere în termeni cât de cât mai rezonabili a taxei pe care o solicită Stelian Tănase. Sigur că decizia e a Guvernului, dar eu spun de pe acum foarte corect, cel puţin e o părere personală, nu avem o decizie de partid. (…) Eu cred că e preferabil să suplimentăm această taxă, care nu împovărează pe nimeni, dar să beneficieze toţi cetăţenii României de serviciile unei televiziuni publice performante şi corecte", a mai spus Antonescu.
Liderul PNL a declarat că îl va sprijini în continuare pe Stelian Tănase pentru a conduce TVR, menţionând că a înţeles din declaraţiile premierului Victor Ponta că doreşte ca actualul şef interimar al televiziunii publice să-şi continue mandatul.
"Am încredere în capacitatea lui Stelian Tănase - într-adevăr cum spune, ajutat şi de câteva măsuri administrative, guvernamentale sau legislative - de a reorganiza această instituţie extrem de importantă, televiziunea publică. Pe de altă parte, am deplina încredere a domnului Stelian Tănase de a aşeza, de a deschide drumul unei independenţe editoriale şi a unei echilibru absolut necesare a televiziunii publice în raport cu influenţele şi interesele politice", a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a avut miercuri o discuţie la sediul PNL cu şeful TVR, Stelian Tănase, înainte de a susţine o conferinţă de presă.
Preşedintele - director general interimar al TVR, Stelian Tănase, a declarat, marţi, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, că majorarea taxei TV este o chestiune aflată în discuţie, pe agendă, el arătând că, în opinia sa, majorarea nu se va putea aplica în acest an.
"În programul stabilit cu premierul azi nu s-a evocat acest punct (majorarea taxei, n.r.), pentru că l-am discutat săptămâna trecută cu argumente pro şi contra. Nu pot să spun că în acest moment am luat o decizie fermă în sensul unui calendar şi în sensul unei sume pe care telespectatorul român va trebui să o plătească, dar este o problemă pe agendă. Dacă îmi cereţi o evaluare, cred că în acest an nu se va putea face", a spus Stelian Tănase.
El a spus că taxa TV din România este cea mai mică din Europa.
"Este cea mai mică taxă, e mai puţin de 11 euro, în timp ce o republică mică, aşa cum este Muntenegru, plăteşte 26. Polonia plăteşte 50, Elveţia undeva la 360 şi ceva de euro. Dar când cumpărăm de pildă Campionatul Mondial, preţul e acelaşi şi pentru elveţieni şi pentru suedezi şi pentru români", a spus Stelian Tănase.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe