În vara anului 1978, Papa Paul al VI-lea, pe atunci în vârstă de 80 de ani, fusese episcop al Romei timp de 15 ani. Dar îndatoririle papale îl împovărau, deoarece se confrunta cu o opoziție susținută din partea diferitelor facțiuni din cadrul Bisericii – atât conservatori, cât și progresiști.
La 6 august, Papa Paul a suferit un atac de cord, moartea sa declanșând o serie de evenimente care aveau să îngroape Biserica în controverse.
Ulterior, conclavul l-a ales pe Albino Luciani pentru a deveni papă. Luciani părea cu adevărat reticent față de această funcție, mulți dintre prietenii săi crezând că ar putea refuza. Dar acesta a decis în cele din urmă să accepte să devină Suveran Pontif. În onoarea celor doi predecesori ai săi, cardinalul Luciano a luat numele de Ioan Paul.
La aproximativ 33 de zile de la alegerea sa, la ora 5.30 dimineața, pe 29 septembrie, secretarul său particular, părintele John Magee – în prezent episcop emerit de Cloyne – a fost informat că l-a găsit pe Papa mort în patul său. Ulterior s-a dovedit că, de fapt, descoperirea a fost făcută de una dintre călugărițele care îl îngrijeau pe papă. Însă anunțarea lumii că o femeie l-a găsit pe papă în patul său nu părea chiar de rigoare pentru autoritățile de la Vatican. Așa că s-a inventat rapid o poveste în jurul părintelui Magee, născut în Newry.
La 6.20 dimineața, familia lui Albion Luciano a fost din nou sunată. Secretarul papal, părintele Magee, un vorbitor fluent de italiană, a spus simplu: „Zio Albino e morto”.
Nepoata Papei s-a dus cu mașina la biserica locală din Canale d’Agordo pentru a-i da vestea preotului paroh. Don Rinaldo Andrich tocmai terminase slujba. S-a întors spre mica adunare înainte ca aceasta să se disperseze și a spus: „Mi-au spus că Papa a murit”. Lui i-a revenit datoria de a face primul anunț oficial al morții papei către public.
Teoriile conspirației conform cărora Papa Ioan Paul I ar fi fost ucis au apărut curând. În zilele care au urmat morții lui Ioan Paul al II-lea a circulat un zvon conform căruia acesta ar fi fost pe punctul de a dezvălui un scandal financiar major în cadrul Băncii Vaticanului.
Dar, în realitate, Papa Ioan Paul I a murit aproape sigur din cauze naturale. Dar ezitările din primele ore după contatarea decesului au alimentat zvonurile ce au circulat în lunile și chiar anii de după.
După moartea Papei Ioan Paul I, conclavul s-a reunit din nou la Capela Sixtină pe 14 octombrie.
A început să apară un nou grup de candidați, proveniți din întregul spectru al Colegiului Cardinalilor. Grupul includea, pe lângă mai mulți italieni, atât numele Basil Hume, cât și Karol Wojtyla.
Pe 15 octombrie 1978 a apărut un fir de fum alb. Cardinalul Felici, cardinalul diacon, a anunțat de la balconul central: „Habemus papam!” Cardinalul Karl Wojtyla, arhiepiscop de Cracovia, fusese ales Papa Ioan Paul al II-lea.
Se pare că cardinalul Wojtyla a apărut doar după ce toate candidaturile italiene au eșuat din cauza unei diviziuni între liberali și conservatori de linie dură. Pentru prima dată din 1522, lumea catolică a avut un Papă ne-italian.
1978 nu este singurul an din istoria Bisericii Catolice în care trei papi au fost prezenți la Vatican. Cel mai recent a fost în 1605, când Vaticanul a început anul cu Papa Clement al VIII-lea. Acesta a fost urmat de Papa Leon al XII-lea, care a murit după 27 de zile. Papa Paul al V-lea i-a succedat.
Primul an cu trei papi a fost în 827, când Eugene al II-lea, Valentin și Grigore al IV-lea au deținut consecutiv funcția de episcop al Romei. Domnia papală a Papei Valentin a durat doar 41 de zile.