Aproximativ 150 de persoane au protestat la Oradea faţă de desfiinţarea Teatrului de Stat

Aproximativ 150 de persoane au protestat, luni seară, la Oradea, faţă de desfiinţarea Teatrului de Stat, acestea aducând lumânări şi afirmând că participă astfel la "un priveghi" al teatrului orădean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
50 afișări

Aproximativ 150 de orădeni au protestat, luni seară, faţă de hotărârile Consiliului Judeţean, care a decis reorganizarea a trei instituţii de cultură orădene - Filarmonica, Teatrul de Stat şi Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia", cele două teatre urmând să fie desfiinţate şi să se înfiinţeze Instituţia de Spectacole "Iosif Vulcan" şi Instituţia de Spectacole "Szigligeti Szinhaz".

Oamenii au adus cu ei câte o lumânare. Totodată, zeci de lumânări au fost aşezate pe treptele din faţa intrării principale a clădirii Teatrului de Stat, oamenii spunând că participă la "un priveghi al teatrului orădean".

"S-a scos de tot cuvântul teatru. Nu se poate aşa ceva", a reclamat o orădeancă.

"Teatrul nu poate fi o instituţie de prestaţii culturale! Mă mir că aceşti consilieri din Oradea au putut să gândească aşa ceva. Este revoltător", a spus un alt orădean.

Prezent la manifestarea de luni seară, actualul manager al Teatrului de Stat, Lucian Silaghi, a declarat că a sesizat Prefectura Bihor în legătură cu nelegalitatea hotărârii şi că speră că lucrurile nu vor rămâne aşa.

"Mă bazez pe Prefectură care are libertatea să contrazică acel conţinut al hotărârii de Consiliu Judeţean. Sunt afectat, intrigat, nici nu mi-am închipuit că atmosfera nu ar fi bună în teatru. Sper ca Prefectura să nu valideze şi să atace hotărârea", a declarat Silaghi, precizând că în cei nouă ani cât a condus Teatrul de Stat Oradea nu au existat probleme şi animozităţi între cele două trupe de teatru: Trupa «Iosif Vulcan» (trupa română) şi «Szigligeti Ede» (secţia maghiară) şi dimpotrivă, în loc să fie discriminaţi, cei de la secţia maghiară au fost chiar menajaţi.

"Această reorganizare s-a făcut cu totul netransparent", a spus Silaghi.

La rândul său, Marius Aron, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret "Arcadia", desfiinţat de asemenea în urma reorganizării, a declarat că reorganizarea instituţiilor de cultură i se pare "o aberaţie" şi că, în opinia sa, "există un substrat" al acestei hotărâri.

"Nu ştiu care este acest substrat, dar şi pe vremea lui Ceauşescu, la nivel naţional, a existat un plan de reorganizare a instituţiilor de cultură. Chiar şi comuniştii şi-au dat seama că este o greşeală tehnică şi au revenit asupra lui. La noi, în democraţie, este uluitor să se întâmple aşa ceva", a precizat Aron.

Potrivit acestuia, decizia CJ este cu atât mai inexplicabilă cu cât Teatrul "Arcadia" nu poate fi desfiinţat de instituţie de vreme ce a fost înfiinţat de Guvern în 1955.

"L-am adus la o performanţă unică în ţară. Sub raportul veniturilor proprii, fiindcă anul trecut 11,2 la sută din bugetul nostru a provenit din veniturile proprii", a spus Aron.

Prezent la eveniment, consilierul local şi actorul Daniel Vulcu, viitor director general şi manager al Instituţiei de Spectacole "Iosif Vulcan", a precizat că toată tevatura creată în jurul deciziei CJ este una artificială.

"Teatrul este pe picioarele lui şi o va duce mai bine", a spus Vulcu.

Vulcu a precizat că a venit la eveniment pentru că până acum a asistat "la manipulare din partea a doi manageri care încearcă să manipuleze opinia publică prin Facebook şi presă".

El a precizat că, deşi organigrama instituţiei va fi mai suplă, acest lucru nu se va reflecta în rândul actorilor.

"Această reducere era necesară pentru că a existat o organigramă umflată, care trebuia să fie mult mai suplă. Din punct de vedere artistic nu a pierdut nimeni nimic. Niciun actor nu va fi dat afară. Este vorba de personal auxiliar", a spus Vulcu.

Membrii Consiliului Judeţean (CJ) Bihor au decis, joia trecută, prin vot, reorganizarea a trei instituţii de cultură orădene finanţate din bugetul judeţului - Filarmonica, Teatrul de Stat şi Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - prin desfiinţarea celor două teatre şi prin înfiinţarea a două noi instituţii: Instituţia de Spectacole "Iosif Vulcan" şi Instituţia de Spectacole "Szigligeti Szinhaz", care vor prelua o parte din personalul încadrat în prezent la secţiile română şi maghiară.

Primul proiect supus aprobării consilierilor judeţeni a fost Regulamentul de reorganizare a Teatrului de Stat, a Teatrului pentru Copii şi Tineret şi a Filarmonicii. Potrivit acestui regulament, nou-înfiinţata Instituţie de Spectacole "Iosif Vulcan" va prelua de la Teatrul de Stat trupa română "Iosif Vulcan", de la Teatrul "Arcadia" secţia română şi de la Filarmonică - ansamblul folcloric "Crişana". De asemenea, Instituţia de Spectacole "Szigligeti Szinhaz" va prelua de la Teatrul de Stat trupa maghiară "Szigligeti Ede", de la Teatrul "Arcadia" secţia maghiară, iar de la Filarmonică - ansamblul folcloric "Nagyvarad". La rândul său, Filarmonica urmează să păstreze din actuala organizare doar orchestra simfonică.

În prezent, Teatrul de Stat, Teatrul "Arcadia" şi Filarmonica au în total 389 de posturi, iar pe viitor Filarmonica, Instituţia de Spectacole "Iosif Vulcan" şi Instituţia de Spectacole "Szigligeti Szinhaz" vor totaliza cu 80 mai puţine posturi, şi anume 311,5. Din acestea, Filarmonica va avea 111,5 posturi, Instituţia de Spectacole "Iosif Vulcan" - 126 de posturi, iar Instituţia de Spectacole "Szigligeti Szinhaz" - 125 de posturi.

După adoptarea regulamentului respectiv, consilierii judeţeni au votat, separat, înfiinţarea Instituţiei de Cultură "Iosif Vulcan", care îl va avea ca manager interimar pe actorul Daniel Vulcu, consilier local PNL, şi a Instituţiei de Cultură "Szigligeti Szinhaz", care va fi condusă interimar de Czvikker Katalin, consilier personal al vicepreşedintelui CJ Bihor Alexandru Kiss.

Motivate de conducerea CJ prin necesitatea reducerii personalului din instituţiile de cultură şi eficientizarea activităţii acestora, propunerile de reorganizare au determinat reacţia vehementă a unor consilieri şi a unor oameni de cultură care au asistat la dezbateri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici