Protestatarii sunt membri ai Sindicatului Liber din Radiodifuziunea Română – filiala Timişoara şi ai FRJ MediaSind, ei adunându-se, în jurul orei 11.00, în curtea instituţiei, pentru a protesta.
Cei aproximativ 20 de angajaţi ai Radio Timişoara nu au pancarte şi nu strigă, însă lideri ai acestora au afirmat că sunt nemulţumiţi de prevederile noului Cod al Muncii.
„Această acţiune de protest se înscrie în tot ceea ce se întâmplă la nivel naţional legat de noile prevederi ale Codului Muncii. Nu am întrerupt emisia, suntem jurnalişti, nu întrerupem munca, de aceea nici nu au venit toţi colegii alături de noi”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber din Radiodifuziunea Română – filiala Timişoara, Marius Pentelescu.
Acţiunea angajaţilor Radio Timişoara este autorizată până la ora 12.00.
Premierul Emil Boc a venit, marţi, în faţa Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului noului Cod al muncii.
Opoziţia a depus, marţi, moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, semnată de 210 parlamentari USL.