ARCA: Atribuirea către TVR a unei licenţe digitale este o discriminare pentru televiziunile private

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale spune că atribuirea către TVR a uneia din cele 6 licenţe de televiziune digitală constituie o discriminare la adresa altor radiodifuzori, cerând ca alocarea directă să fie aplicabilă şi pentru televiziunile private cu audienţă şi acoperire semnificativă.

Urmărește
9 afișări

În acest sens, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), ce reuneşte principalele televiziuni private din România, a transmis vineri o adresă ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, în care prezintă propunerile asociaţiei referitoare la proiectul de Hotărâre pentru adoptarea Strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră.

Astfel, ARCA spune că articolul din proiectul de Hotărâre (punctul 4.1.2.1) care prevede faptul că "Un multiplex digital naţional (Multiplexul nr.1) se va acorda cu obligaţia ca pe acesta să se retransmită exclusiv programele publice naţionale de televiziune, free to air şi cu obligaţii de acoperire în teritoriu şi populaţie. Acest multiplex va funcţiona în banda UHF simultan cu serviciile analogice de televiziune terestră pe durata perioadei de tranziţie care se va încheia la 1 ianuarie 2013" este "inaplicabil în condiţiile cadrului legislativ actual".

"Spre deosebire de punctul 4.1.2.2. care precizează că multiplexele 2-6 se acordă prin procedură de selecţie, punctul 4.1.2.1. nu specifică faptul că acordarea multiplexului 1 se face prin procedură de selecţie, ceea ce contravine prevederilor în vigoare din legea audiovizualului. Corelând însă cu proiectul de OUG supus recent dezbaterii publice de ANCOM, rezultă că, după modificarea legii audiovizualului prin efectul intrării în vigoare a noii OUG, acum în fază de proiect, acest multiplex va fi acordat prin încredinţare directă către TVR, care îl va putea opera prin intermediul unui operator de reţele de comunicaţii, probabil SNR (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, n.r.)", spune ARCA.

Asociaţia atrage atenţia că această perspectivă ridică "o problemă de compatibilitate" cu legislaţia comunitară, respectiv cu directiva 2002/20/CE privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, care la articolul 5, alineatul 2, prevede că acordarea la cerere a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio se face "prin proceduri deschise, transparente şi nediscriminatorii".

"Sensul reglementării este explicitat în recitalul (12) care arată că alocarea directă a frecvenţelor se va face printr-o procedură care «ar trebui, în orice caz, să fie obiectivă, transparentă, nediscriminatorie şi proporţională». Or, este evident că atribuirea frecvenţelor către un singur radiodifuzor (TVR, n.r.) constituie o discriminare la adresa altor radiodifuzori. Pentru a elimina această contradicţie cu directiva europeană, propunem ca procedura de alocare directă să fie aplicabilă, în mod nediscriminatoriu, şi pentru radiodifuzorii privaţi cu audienţă şi acoperire semnificativă (prin emisie terestră), criteriul audienţei, corelat cu criteriul acoperirii, răspunzând totodată cerinţei de proporţionalitate impuse de directivă", spune ARCA.

În această formulă, primul multiplex, care poate deveni operaţional în viitorul imediat, ar putea include TVR 1, TVR 2, Pro TV, Antena 1, Prima TV, Realitatea TV şi Naţional TV, mai explică ARCA.

"Pentru standardul DVB-T2, lista ar putea fi extinsă. În acest mod s-ar evita producerea unei discriminări prin care principalele posturi private ar fi lipsite de emisie digitală terestră cel puţin un an după intrarea în funcţiune a primului multiplex, care ar urma să transporte numai programele televiziunii publice. S-ar evita astfel o situaţie care contravine principiilor competiţiei corecte, pluralismului surselor de informare, ca valori care trebuie respectate din perspectiva interesului public. Totodată, în acest mod se vor exploata mai eficient resursele reţelei de comunicaţii a SNR, o reţea strategică, de interes public, care trebuie pusă în valoare şi în mediul digital, reţea care poate transporta mai mult decât programele postului public şi care poate astfel produce SNR un beneficiu suplimentar din sumele ce vor fi plătite de operatorii privaţi pentru serviciile de multiplex", afirmă ARCA.

În plus, pentru a permite o dezvoltare echilibrată a emisiei digitale a posturilor publice şi private, ARCA propune ca soluţie complementară "posibilitatea ca după ce vor fi implementate încă cel puţin două multiplexe, să se prevadă posibilitatea ca posturile private să poată migra din primul multiplex către celelalte multiplexe, lăsând astfel spaţiu disponibil în multiplexul 1 şi pentru canalele publice de satelit sau care nu au în acest moment emisie terestră la nivel naţional (TVR Info, TVR 3, TVR Cultural)".

"Considerăm că o asemenea abordare răspunde interesului public, în condiţiile în care va fi dificil ca în viitorul apropiat să apară o reţea de comunicaţii care să poată oferi radiodifuzorilor privaţi servicii de anvergura celor pe care le poate oferi SNR. Este de interes public ca radiodifuzorii privaţi care dispun astăzi de reţele de emisie analogică terestră să poată folosi resursele de emisie digitală existente, şi este contrar acestui interes ca ei să fie lăsaţi la «dispoziţia» unor prezumptive noi reţele care, în condiţii de criză economică, vor fi dificil de pus în operă", mai spune ARCA.

Pe de altă parte, ARCA propune ca strategia să stabilească, în mod clar, că standardul în care se va face emisia digitală va fi DVB-T2, corelat cu MPEG4, pentru a beneficia de avantajele unei exploatări superioare a resurselor de spectru. "O asemenea soluţie a fost avută în vedere de ANCOM, în diverse declaraţii de presă ale preşedintelui acestei instituţii", spune ARCA.

Tototdată, ARCA propune ca pentru atribuirea celorlalte 5 multiplexe digitale "procedura de selecţie să fie cea de selecţie comparativă" şi nu "competitivă" (cum este prevăzut acum în proiectul de strategie, n.r.), "pentru a evita efectul majorării costurilor de operare la nivelul radiodifuzorilor privaţi care va fi produs de faptul că operatorul de multiplex va fi obligat să recupereze sumele alocate în cadrul procedurii de selecţie competitivă, ceea ce va face ca radiodifuzorii privaţi să nu poată suporta costurile de operare a transmisiei digitale".

"Propunem ca strategia să configureze unele restricţii, care ulterior ar urma să fie detaliate de hotărârea de guvern privind organizarea licitaţiilor, prin care să nu se permită participarea la licitaţii a operatorilor de comunicaţii care deţin o cotă de piaţă importantă în piaţa de distribuţie de televiziunie. Aceasta deoarece asemenea operatori s-ar afla în situaţie de conflict de interese şi ar fi tentaţi să preia drepturile de operare a unor multiplexe numai pentru a bloca posibilitatea de implementare a acestora şi pentru a proteja astfel interesele lor în industria de distribuţie de televiziune, care constituie actuala lor sursă de venituri", mai spune ARCA.

Potrivit Asociaţiei, "menţinerea emisiei analogice numai pentru posturile publice până în 2015 va produce un efect de discriminare în raport cu posturile private, în sensul că populaţia care deţine numai echipament de recepţie analogică nu va avea acces la posturile private". "Pentru evitarea acestei discriminări, susţinem încetarea generalizată a emisiei analogice, cu stabilirea datei în funcţie de evoluţia implementării emisiei digitale, cât mai aproape de momentul în care primele două multiplexe vor fi disponibile", mai spune ARCA.

Totodată, ARCA propune ca strategia "să nu abandoneze tema facilitării accesului publicului la set top box-uri prin unul sau mai multe din mijloacele avute în vedere în variantele anterioare de strategie (subvenţionare directă sau indirectă, deducere din taxa de licenţă, etc.) şi nici ideea ca statul să contribuie prin subvenţii la campania de informare privind tranziţia la televizunea digitală".

Reacţia ARCA vine după ce, joi, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a avizat favorabil un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea audiovizualului, prin care Societatea Română de Televiziune (SRTv) va primi una din cele şase licenţe care vor fi acordate pentru tranziţia la televiziunea digitală terestră. Proiectul de OUG care modifică Legea audiovizualului va sta la baza strategiei de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră.

De asemenea, Guvernul vrea să acorde şase licenţe de televiziune digitală terestră, din care una va trebui să asigure o acoperire de 60% din populaţie şi 50% din teritoriu până la 31 martie 2012, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Comunicaţiilor, făcut public în 6 martie.

Astfel, un multiplex va fi acordat înainte de 1 ianuarie 2013, următoarele trei după 1 ianuarie 2013, iar ultimul, după 17 iunie 2015, odată cu încetarea completă a emisiilor de televiziune analogice, se precizează în proiectul de act normativ. Celelalte cinci licenţe vor fi acordate prin selecţie competitivă organizată de ANCOM, cu posibilitatea de furnizare a serviciilor comerciale de retransmisie a posturilor de televiziune.

În august 2010, prin HG 833/2010, Executivul a decis să amâne cu trei ani, până la 1 ianuarie 2015, data încetării transmisiei analogice de televiziune, decizia fiind justificată prin scutirea cetăţenilor de a-şi achiziţiona noi echipamente în perioadă de criză şi asigurarea unui termen rezonabil de adaptare pentru operatori. Această hotărâre a fost luată de Guvern, deşi România se angajase în faţa Uniunii Europene să finalizeze procesul de tranziţie la televiziunea digitală terestră până la 1 ianuarie 2012. Adoptarea HG 833/2010 a făcut ANCOM să anuleze licitaţia pe care o demarase pentru a acorda primele două licenţe de TV digitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici