Artişti din şase ţări, la festivalul eXplore Dance de la Bucureşti

Artişti din Statele Unite, Palestina, Elveţia, Belgia, Danemarca şi România vor participa la cea de-a treia ediţie a festivalului eXplore Dance care se va desfăşura sub deviza "Sharing", între 14 şi 19 octombrie, la Bucureşti, informează organizatorii.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Artişti din şase ţări, la festivalul eXplore Dance de la Bucureşti

Artişti din şase ţări, la festivalul eXplore Dance de la Bucureşti

Festivalul eXplore Dance este un eveniment anual de dans contemporan dedicat prezentării creaţiilor coregrafice ale artiştilor români şi străini.

Obiectivul festivalului este de a crea un cadru special pentru promovarea dansului contemporan, schimbul de idei şi sprijinirea artiştilor cu perspectivă.

Festivalul va prezenta spectacole diverse ca abordare artistică, propunându-se concepte noi şi creaţii originale ale unor artişti cu experienţă.

Potrivit organizatorilor, printre coregrafii români care vor participa la eveniment se numără Vava Ştefănescu şi Eduard Gabia.

De asemenea, la festival vor fi prezenţi şi Marcel Leeman din Elveţia şi coregraful Tarek Halaby, născut în Palestina şi crescut în Statele Unite.

Festivalul va găzdui şi un spectacol în premieră, "Follow that Summer", realizat de portughezul Rui Catalao şi Mihaela Dancs (România).

La ediţia din acest an, spectacolele din festival vor avea loc la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", Teatrul Nottara, Teatrul Metropolis şi la librăria Cărtureşti din Bucureşti.

Biletele vor fi puse în vânzare la casele de bilete ale teatrelor partenere. La Cărtureşti, intrarea la evenimente va fi liberă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici