- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (04.09.2007, 10:54)
Artiştii dezbat istoria culturală recentă din România
Artişti şi manageri culturali vor discuta, joi, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, despre o serie de cercetări-pilot despre istoria culturală recentă din România, realizate în cadrul proiectului "reSourcing. platforma critică" coordonat de Asociaţia Ecumest.
![Imaginea articolului Artiştii dezbat istoria culturală recentă din România](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/902780/1/dans-contemporan.jpg?width=560)
Artiştii dezbat istoria culturală recentă din România
"reSourcing. plaforma critică" reuneşte un grup de artişti şi teoreticieni din dans contemporan, arte vizuale, teatru, interesaţi de recuperarea şi documentarea unor mişcări care au influenţat dezvoltarea prezentă a scenei culturale, artistice şi intelectuale din România. Cercetările-pilot desfăşurate anul acesta se concentrează asupra unor intervale de timp diferite, pornind din anii 1960 şi până astăzi.
Întâlnirea de joi, pe tema "Perspective asupra istoriei culturale recente în România", va consta în prezentări şi discuţii pe marginea cercetărilor-pilot, oferind informaţii, materiale, precum şi video-uri de documentare ale acestora.
La eveniment vor participa, printre alţii, Sebastian Big (filozof), Christine Boehler (director pentru cultură, Fundaţia Erste), Andreea Dumitru (critic de teatru), Ştefania Ferchedău (manager cultural, coordonatorul proiectului din partea Ecumest), Manuel Pelmuş (dansator şi coregraf), Dan Perjovschi (artist vizual), Lia Perjovschi (artist vizual), Oana Radu (manager cultural, director adjunct al Institutului Cultural Român de la New York), Ştefan Tiron (curator şi teoretician independent). Invitaţi sunt Janez Jansa, dansator şi coregraf stabilit la Ljubljana, director al Institutului MASKA, şi Georg Schollhammer, scriitor şi curator stabilit la Viena, director al programului "documenta 12 magazines", redactor-şef al revistei Springerin.
Limba de desfăşurare a discuţiilor va fi engleza.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe