Prima pagină » Cultură-Media » Atacul cibernetic din Coreea de Sud ar fi fost iniţiat de pe o adresă IP din China

Atacul cibernetic din Coreea de Sud ar fi fost iniţiat de pe o adresă IP din China

Atacul cibernetic care ar fi vizat miercuri mai multe posturi de televiziune şi bănci din Coreea de Sud ar fi avut la bază o adresă IP din China, a anunţat Comitetul pentru comunicaţii din Coreea de Sud într-o declaraţie publicată joi
Atacul cibernetic din Coreea de Sud ar fi fost iniţiat de pe o adresă IP din China

Atacul a afectat 32.000 de computere şi servere ale presei sau ale unor companii financiare, a precizat comitetul. Oficialii sud-coreeni încearcă să afle cauza acestuia şi acţionează în vederea limitării pagubelor, a adăugat sursa citată, relatează CNN.

Atacul a infectat reţeaua de computere a instituţiilor respective cu un program care a încetinit sau a închis sistemele, au afirmat oficialii şi agenţia Yonhap.

Suspiciunea s-a îndreptat imediat către Coreea de Nord, care şi-a reînnoit recent ameninţările de război împotriva vecinului său sudic, pe fondul intensificării tensiunilor privind armamentul nuclear al Phenianului.

Un oficial sud-coreean familiar cu investigaţia a declarat pentru CNN că programul a fost plantat de hackeri, dar pentru moment nu se ştie cum anume au reuşit aceştia să pătrundă în sistem.

Poliţia sud-coreeană a deschis, miercuri, o anchetă pe tema unui presupus atac cibernetic de amploare care ar fi afectat nouă companii, între care trei posturi de televiziune (KBS, MBC şi YTN) şi a mai multe bănci.