Aurora Liiceanu, despre "Prin perdea": Am frica aceea că am fost prea dezvăluitoare

Aurora Liiceanu mai povesteşte în interviul acordat MEDIAFAX despre motivele pentru care a scris volumul "Prin perdea", modul în care au transformat-o maternitatea, oamenii şi evenimentele neprevăzute din viaţa sa, dar şi despre percepţia psihologiei în România de azi.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de Aurora Liiceanu:

Reporter: "Prin perdea" nu este nici o carte de memorii, nici un volum care se vrea a fi literatură. Ce este, de fapt?

Aurora Liiceanu: De fapt şi de drept, aş fi vrut, m-am gândit că aş fi vrut să scriu psihologie. Mi-e greu să scriu psihologie pe înţelesul tuturor. Pe de altă parte, nu am vrut în niciun fel să fac memorii. Şi anumite lucruri le-am ţinut în zona tabuului personal, în informaţie despre sine de uz intern, cum zic. Şi am zis să încerc anumite lucruri, să le pun pretext pentru a face puţină psihologie. Cineva care a citit cartea mi-a zis: "Păi se vede imediat când treci în transă psihologică". E adevărat, tentaţia mea este să trec în transă psihologică. Dar, când ai în faţă pe cineva care nu ştie psihologie, ai nevoie de ceva concret, pe care, să zicem între ghilimele, să delirezi, să psihologizezi. Nu pot să spun, dar am încă frica aceea că am fost prea dezvăluitoare decât mi-aş fi dorit eu.

Reporter: Aveţi mai multe subcapitole în carte, spre final, care analizează dorinţa oamenilor de a se confesa în mod public. Dumneavoastră, ca psiholog, cum aţi analiza dorinţa de a scrie această carte?

Aurora Liiceanu: În general, psihologul este obişnuit să se confeseze lui. Pe de altă parte, acest lucru se întâmplă în prietenie, pentru că toţi avem prieteni şi toţi ne confesăm, mai mult sau mai puţin. Mi-a spus un prieten că la noi nu e nevoie de psihologi şi de psihanalişti, pentru că oamenii se psihanalizează între ei. E un conţinut foarte interpersonal şi poate chiar intimist în relaţiile dintre români. În străinătate, am văzut, sunt mult mai discreţi şi mult mai închişi.

Reporter: Volumul se numeşte "Prin perdea". În carte, prezentaţi câteva episoade în care personajele fac glume "fără perdea". De aici vine titlul, că dumneavoastră aţi ales să prezentaţi lucrurile voalat?

Aurora Liiceanu: Eu i-am lăsat pe ei, dar cred că, în acelaşi timp, mi-am pus perdeaua mie decât să le pun perdeaua lor. Pe de altă parte, când vezi lucruri fără perdea, cum se întâmplă, vezi foarte multe despre un om. El se exprimă într-un fel în care poţi să îl prinzi, să devină mai palpabil. Însă am ţinut ca eu să nu trag perdeaua. Sigur că nu poţi să reuşeşti în totalitate.

Reporter În "Prin perdea" faceţi referiri şi la multe momente delicate din viaţa dumneavoastră. Aţi avut vreodată tentaţia să "plătiţi poliţe" în carte?

Aurora Liiceanu: Nu, nu am avut această tentaţie, am luat-o pur şi simplu că aşa ţi-e destinul. M-am gândit în subtext, poate, cum ar fi fost viaţa mea dacă trăiam în alte condiţii şi sunt absolut convinsă că, probabil, eram altcineva şi, mai mult, dacă eşti psiholog erai şi mai altcineva decât dacă erai cineva obişnuit. Pentru că psihologia îţi schimbă viaţa. Se spune că orice om care are o formaţie are şi o deformaţie. Avem ochelarii profesionali pe care îi folosim. Psihologia îţi pune nişte ochelari care sunt mai legaţi de detaliu, de analiză, de o realitate mai tip "broderie".

Reporter: Cel mai mult vă dezvăluiţi, în volumul dumneavoastră, când vorbiţi despre maternitate. Cât de mult v-a schimbat această stare?

Aurora Liiceanu: Este foarte adevărat, pentru că sunt şi acuma îndoită… Adică ştiu că femeile vor să lucreze. Pe de altă parte, şi statul cu un copil îţi aduce şi foarte mult, în sensul că vezi cum se formează cineva din moment în moment. Sigur că mi se pare îngrozitor să văd oameni care 15 ore pe săptămână stau cu copilul şi mă gândesc ce noroc am avut eu, totuşi, în toată mizeria, că atunci când am lucrat la şcoala de hipoacuzici, eu, la ora 12 şi un sfert, eram acasă. Aveam un hectar de timp în faţa mea. Ce aş fi făcut eu dacă veneam la opt acasă?. Pe lângă faptul că între mine şi el… când trăieşti în aceeaşi casă numai două persoane, interacţiunea este mult mai profundă. Este altfel dinamica vieţii.

Reporter: S-a dus, în dumneavoastră, lupta dintre mamă şi psiholog?

Aurora Liiceanu.: Am încercat, am făcut eforturi să fiu o mamă "apsihologică", dacă se poate spune, dar nu cred că am reuşit întotdeauna. Trebuie să iei distanţă faţă de meserie, altfel devii obsedat.

Reporter: Fiul dumneavoastră a citit cartea?

Aurora Liiceanu.: Nu, nici nu cred că o s-o citească şi nici nu mi-aş dori, pentru că este foarte atent la tot ceea ce înseamnă dezvăluire.

Reporter: În "Prin perdea" vorbiţi despre procesul legat de meditaţia transcendentală din anii '80, dar nu intraţi în amănunte în ceea ce priveşte experienţa dumneavoastră de atunci…

Aurora Liiceanu.: M-am gândit că poate nu mai este interesant. Într-un fel, s-a demodat psihologic pentru mine. Sunt 27 de ani de atunci. S-a publicat o carte a Doinei Jelea despre meditaţia transcendentală, deci toată lumea interesată poate să citească acolo. Dar dedesubturile problemei, nici mie nu-mi sunt clare…, dar oboseşti până la urmă să cauţi. M-am gândit să rămân la faptul pur şi simplu că a fost o acţiune care ne-a schimbat viaţa, ne-a schimbat viaţa în negativ şi, în acelaşi timp, am vrut să arăt că trebuia să iau şi partea asta bună. În sensul că schimbările de viaţă te obligă să îţi cauţi rezistenţa, rezilienţa, poate şi nepăsarea, poate şi inconştienţa. Şi una este să ai o vârstă mai tânără şi alta este să fii mai în vârstă. Poate şi faptul că, atunci când eşti părinte, te trage şi de păr nevoia de a rezista şi a face ceva. Cineva îmi spunea foarte frumos asta: "Sigur, îţi faci probleme, dar, dincolo de toate problemele astea, copilul îşi vede de crescut".

Reporter: "Prin perdea" spune, în final, experienţa unei femei care este psiholog. Credeţi că publicul cărţii dumneavoastră ar putea fi mai mult unul feminin?

Aurora Liiceanu: În general, cred că femeile citesc mai mult. Cred că femeile au un alt tip de a decoda un text şi cred că sunt mult mai atente la viaţa de relaţie a cuiva decât bărbaţii. Dar nu mi-am pus problema. Sunt convinsă că toată lumea o să caute picanterii cum e acuma moda, dar pe care cred că le-am evitat cât am putut.

Reporter: Vorbeaţi despre modul în care era percepută psihologia în anii '80: o meserie oarecum neserioasă….

Aurora Liiceanu: Era o meserie tolerată. Eram toleraţi. La un moment dat, Academia ne-a trimis la Ministerul Educaţiei. Eu cred că între discipline există raporturi de putere. Psihologia nu a profitat, nu a beneficiat, mai degrabă, de o persoană care să târască categoria. Eu cred că disciplinele se impun prin oamenii pe care îi au.

Reporter: Acum cum este percepută psihologia?

Aurora Liiceanu: Psihologia este la fel de prost văzută, în sensul că nici noi, psihologii, nu reuşim să facem ceva să fim mai coezivi, suntem autişti, suntem provinciali. Partea birocratică a cercetării, care s-a dezvoltat în toată lumea, pe noi ne scoate din minţi. Psihologii puteau să aibă o ţâşnitură extraordinar de avantajoasă în '90, când se vorbea de psihologie, dar au luat-o sociologii, care sunt mai uniţi, mai cu picioarele pe pământ. O duc foarte bine, pentru că fac sondaje şi pentru multinaţionale şi pentru Guvern… Partea psihologică nu e prezentă în dimensiunile acestea globale care se fac într-un anume sens de o disciplină sau alta. Am fi putut să lucrăm cu economiştii, şomajul… cu aspiraţiile omului, cu depresia, am putea lucra foarte bine cu medicii. Nu. Noi nici între noi nu lucrăm bine şi nici cu alţii.

Volumul "Prin perdea" (Polirom) recompune din fragmente o mare parte din viaţa autoarei, din perioada studiilor şi până în anii postdecembrişti. În prim plan se găsesc fiul acesteia, dar şi traseul profesional, cu interesante consideraţii referitoare la psihologie sau la maeştrii cu rol formator pe care i-a cunoscut. Sunt evocate, de asemenea, prietenele apropiate, cu momente faste sau mai puţin faste, experienţe inedite precum "Suveica", o fabrică de textile unde Aurora Liiceanu a fost angajată pe un post de muncitor necalificat după afacerea "Meditaţia transcendentală", sau, după 1989, experienţele din televiziune, precum emisiunea de la Tele7ABC.