Potrivit comunicatului, TVR, prin piesa „Unde-i revolverul?”, de Görgey Gábor, a obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV la Gala Uniunii Teatrale din România (UNITER), care a fost transmisă luni seară în direct de TVR 1 şi TVR HD.
Astfel, spectacolul „Unde-i revolverul?” va fi difuzat pe TVR Cultural marţi, de la ora 22.30.
Produsă pe platourile TVR în seria nouă de teatru TV, piesa „Unde-i revolverul?” este regizată de Mircea Cornişteanu, în traducerea lui Zeno Fodor, pe muzica lui Nicu Alifantis. Distribuţia îi reuneşte pe Horaţiu Mălăele, Valer Dela Keza, Sorin Leoveanu, Angel Rababoc. „Unde-i revolverul?” este o comedie amară despre beţia puterii, despre teamă, laşitate şi curaj. Premiul a fost înmânat de actriţa Virginia Mirea.
„Teatrul TV a fost una dintre formele prin care Televiziunea Română era unică în peisajul media românesc. De-a lungul timpului, regizori importanţi, precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Cornel Todea, Petre Sava Băleanu montau spectacole de anvergură la TVR. Mi s-a părut normal să reluăm această tradiţie şi am reînceput să montăm pur şi simplu producţii proprii în platourile TVR, nu doar să preluăm spectacole din sălile de teatru”, a declarat Ruxandra Ţuchel, producătorul seriei de teatru TV la TVR.
În acest an, la gala premiilor UNITER, la categoria „cel mai bun spectacol de teatru TV” au fost nominalizate trei piese ale TVR: „Întoarcerea la matcă” de George Astaloş, în regia Ion Gostin, „O întâmplare cu haz”, de Carlo Goldoni, regia Constantin Dicu, „Unde-i revolverul?”, de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu.
Anul acesta, la Gala UNITER, cel mai premiat a fost spectacolul „Strigăte şi şoapte”, montat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal, Zsolt Bogdán.
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigat de Ofelia Popii. Tamara Buciuceanu-Botez a primit trofeul de excelenţă UNITER, iar premii pentru întreaga activitate au primit actorul Ilie Gheorghe, actriţa Coca Bloos, regizorul Tudor Mărăscu, scenografa Gabriela Nazarie şi criticul Ion Cazaban.