De asemenea, din programul festivalului face parte scurtmetrajul „When Mountains and Animals Will Speak”, de Mara Trifu. Documentarul lui Alexander Nanau va fi proiectat pe 20 iunie, în timp ce scurtmetrajul Marei Trifu va fi prezentat pe 19 iunie, potrivit site-ului festivalului.
Filmul a participat în cadrul IDFA Pitching Forum (2011), Docu Rough Cut Boutique şi Cinelink Sarajevo (2012), a fost sprijinit printr-un grant de Sundance Institute Documentary Film Programs şi a participat la Sundance Documentary Edit and Story Lab 2013.
„Toto şi surorile lui” este un documentar observaţional, filmat vreme de 14 luni în cartierul Ferentari din Bucureşti, şi spune povestea a trei fraţi (Totonel, Ana şi Andreea) nevoiţi să se împace cu lipsa mamei şi să se maturizeze înainte de vreme.
Documentarul lui Alexandru Nanau, o coproducţie româno-maghiaro-germană, a obţinut mai multe premii internaţionale, printre care şi marele trofeu la Festivalul de Film Premiers Plans de la Angers.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la San Sebastian, în septembrie anul trecut, şi a mai câştigat, printre altele, premiul pentru cel pentru cel mai bun documentar internaţional la Festivalul de la Zürich. Producţia a primit distincţia Silver Eye pentru cel mai bun documentar la Jihlava International Documentary Film Festival 2014, lungmetrajul fiind premiat şi la Leipzig DOK Festival 2014.
De asemenea, documentarul „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, a fost proiectat în premieră nord-americană la Festivalul Tribeca, în secţiunea Viewpoints.