- Home
- Cultură-Media
- GALAŢI, (08.04.2011, 15:22)
Baconschi despre donarea manuscriselor lui Cioran: O formă de mecenat extrem de binevenită
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a apreciat intenţia cumpărătorului manuscriselor lui Cioran de a le dona statului şi a spus că este o "formă de mecenat extrem de bună şi de binevenită", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
4 afișări
Ministrul a declarat, vineri, la Galaţi, că este bucuros că pachetul respectiv a fost cumpărat de un român, cu atât mai mult cu cât se vorbeşte despre intenţia acestuia de a dona statului român valorile respective.
"Situaţia economică este dificilă, dar aş fi oricând în favoarea unei politici culturale care să aloce un buget anual pentru astfel de operaţiuni prin care statul, respectiv Guvernul, să poată achiziţiona opere din patrimoniul naţional aflate în alte state. În cazul nostru, mă bucur totuşi că acest pachet de manuscrise a fost achiziţionat la licitaţia respectivă de către un român care trăieşte în America. Sunt convins că a făcut-o din dragoste faţă de cultura naţională şi va avea grijă cum se cuvine de comoara pe care a câştigat-o. Se fac deja comentarii că acea persoană are intenţia de a dona statului ce a cumpărat la acea licitaţie. Aceasta este o formă de mecenat extrem de bună şi de binevenită", a spus Baconschi.
Ministrul de Externe a mai spus că Ambasada României de la Paris a informat MAE cu privire la organizarea licitaţiei privind achiziţionarea manuscriselor lui Emil Cioran, încă din luna februarie, şi că este adeptul alocării de fonduri în buget pentru achiziţionarea unor astfel de valori, în acest context apreciind intenţia cumpărătorului de a le dona statului român.
"Ambasada României la Paris a informat centrala MAE în legătură cu organizarea acestei licitaţii în jurul manuscriselor româneşti ale lui Emil Cioran şi a altor documente din arhiva filosofului încă din luna februarie. Noi ne-am făcut datoria instituţională de a transmite mai departe aceste informaţii către Ministerul Culturii, Academia Română şi Muzeul Naţional al Literaturii Române", a declarat Baconschi, prezent la o discuţie cu studenţii gălăţeni ai Universităţii "Dunărea de Jos", în cadrul unui seminar privind strategia europeană a Dunării.
George Brăiloiu, omul de afaceri român care a cumpărat, prin compania sa KDF Energy, manuscrisele şi documentele personale ale filosofului Emil Cioran scoase la licitaţie joi, la Paris, a declarat pentru Ştirile Pro TV că va dona aceste obiecte statului român.
"Le voi dona statului", a declarat George Brăiloiu, joi seară, adăugând: "Mi s-a părut normal să cumpăr tot. Nu am avut o motivaţie specială".
Donaţia va fi făcută în câteva luni, după ce avocaţii omului de afaceri vor discuta cu reprezentanţii Academiei Române şi cu cei ai Bibliotecii Central Universitare. Omul de afaceri, care a spus că a licitat din ţară, dar că a avut şi brokeri la Paris, a declarat că este un admirator al lui Emil Cioran. George Brăiloiu consideră că manuscrisele trebuie să se întoarcă în ţară şi să facă parte din patrimoniul naţional.
George Brăiloiu a cumpărat întregul lot cu manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizate de casa Binoche şi Giquello, care a avut loc joi, la hotelul Drouot Richelieu din Paris, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte - 405.000 euro.
Printre manuscrisele şi documentele lui Cioran scoase la licitaţie la hotelul Drouot Richelieu din Paris, joi, s-au numărat caiete manuscrise - "Tragicul cotidian", "Adolescenta", "Jansenismul", "Pamflet şi pamfletar", "Consideraţiuni asupra problemei cunoştinţei la Kant", "Banalitate şi transfigurare", "Cartea amăgirilor", "Lacrimi şi sfinţi", "Schimbarea la faţă a României" -, numeroase cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat aşezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 - 1934, cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă şi multe altele.
Printre cele mai scumpe dintre acestea, după valoarea estimată, s-au numărat manuscrisul intitulat "Îndreptar pătimaş", datat 12 martie 1940, evaluat de experţi la o sumă între 8.000 şi 10.000 de euro, dar şi câteva manuscrise evaluate la sume între 4.000 şi 5.000 de euro, precum "Max Stirner", nedatat (aproximativ 1929 - 1930), "Intuiţionismul contemporan", nedatat (1932), "Lacrimi şi sfinţi", nedatat (1936 - 1937).
Scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani vineri, pe 8 aprilie.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe