„Peisaj la marginea pădurii” măsoară 92,5 x 72,5 cm şi este cea mai mare pictură a artistului ce va fi scoasă la vânzare pe piaţa de artă din România. Organizatorii se aşteaptă ca tabloul să ajungă pe primul loc în clasamentul naţional al celor mai importante opere de artă tranzacţionate vreodată. O operă de proporţii, peisajul are o importanţă deosebită pentru istoria picturii româneşti moderne, prin valoarea sa artistică şi contextul în care a fost realizată.
Pictura aparţine perioadei de după întoarcerea lui Nicolae Grigorescu de la Barbizon şi este datată cu aproximaţie între 1868 şi 1872. Pictura este emblematică pentru etapa din creaţia maestrului marcată de realismul Şcolii de la Barbizon şi de principiile impresionismului. Aceasta reprezintă, totodată, una dintre lucrările prin care Grigorescu impunea genul peisajului în mediul artistic autohton, punând astfel bazele picturii româneşti moderne.
Evenimentul scoaterii la licitaţie a unei astfel de opere este unul foarte rar. O parte semnificativă a picturilor similare ca dimensiuni realizate de Grigorescu se află în colecţiile muzeale. Lucrarea este dorită atât de colecţionarii de opere ale marilor maeştri ai picturii româneşti, cât şi de investitorii care se orientează către lucrări de prestigiu pentru a-şi securiza lichidităţile.
Licitaţia de Primăvară va avea loc la hotelul Marriott din Bucureşti, miercuri, 23 martie. Pictura poate fi vizionată în expoziţia operelor licitaţiei, deschisă gratuit publicului la acelaşi hotel, în perioada 17 – 23 martie, între orele 11.00 – 21.00.
Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în iulie 2008, care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere autentice, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională. În mai 2010, a fost lansat Indexul Artmark, primul instrument de pe piaţa de artă din România care măsoară randamentele anuale ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, în ultimii 15 ani.