În 2006, Kama Gingas a montat "Un poem ridicol", inspirat de fragmentul "Marele Inchizitor" din "Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski.
În 2007, spectacolul a fost nominalizat la titlul de cea mai bună producţie a anului la premiile Masca de Aur de la Moscova, fiind prezentat apoi cu succes, în martie anul acesta, la cea de a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Bogota, Columbia.
Spectacolul a fost descris drept "două ore de teatru alb-fierbinte" de către Moscow Times.
Deşi a absolvit în 1967 Institutul de Teatru, Muzică şi Cinematografie din Leningrad, Kama Ginkas nu a putut să se adapteze cerinţelor socialismului sovietic şi aproape că nu a lucrat până în a doua jumătate a anilor ’70.
Talentul său a fost recunoscut la aproape 20 de ani după debutul profesional, în contextul schimbărilor politice dramatice care au avut loc în Rusia în a doua jumătate a anilor ’80.
Marca sa au devenit adaptările dramatice după proză. Spectacolele lui Kama Gingas au fost prezente în festivaluri din Germania, Italia, Suedia, Belgia, Finlanda, Olanda, Franţa şi fosta Iugoslavie.
În ultimii zece ani a regizat un număr de producţii în Europa, printre care "Idiotul", în Germania, şi "Macbeth", în Finlanda. Kama Gingas este profesor la Academia de Teatru suedez din Helsinki.
Festivalul Naţional de Teatru (FNT), ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, reuneşte personalităţi ale lumii teatrale naţionale şi internaţionale, directori de festivaluri, producători şi directori de companii teatrale. Directorul ediţiei din acest an a FNT este Cristina Modreanu.
Festivalul va include nouă secţiuni: Romanian Showcase, New Entry, Spectacole invitate din străinătate, Workshop-uri, Conferinţele şi întâlnirile FNT, Romanian Dance Showcase, Târgul de spectacole, Evenimente găzduite de FNT (Festivalul Măştilor Europene) şi Expoziţii.
Cele două spectacole regizate de Kama Ginkas la Teatrul "Noua Generaţie" din Moscova vor fi prezentate în secţiunea Spectacole invitate din străinătate/ International Voices.
În plus, Kama Gingas va susţine, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, o conferinţă cu tema "Teatrul provocator", pe 6 noiembrie.
Anterior acestui eveniment, pe 4 noiembrie, va fi lansată cartea "Regizorul Kama Ginkas şi teatrul provocator", de Kama Ginkas şi John Freedman.
Volumul, apărut în traducerea lui Andrei-Luca Popescu şi Marian Popescu, face parte din colecţia FNT şi a apărut cu sprijinul editurii UNITEXT.
Cele două spectacole din cadrul Festivalului Naţional de Teatru reprezintă etape diferite ale parcursului regizoral al lui Kama Ginkas.
"Călugărul negru", montat în urmă cu nouă ani, este o piesă uimitoare din punct de vedere vizual şi are o formă unică – se joacă doar într-un balcon de teatru.
Spectacolul i-a adus regizorului recunoaştere internaţională şi a participat la multe festivaluri din lume. Actorul din rolul principal, Serghei Makovetski, este unul dintre preferaţii lui Nikita Mihalkov, fiind liderul distribuţiei celui mai recent film al celebrului regizor, "12", premiat la Festivalul de la Karlovy Vary.