Prima pagină » Cultură-Media » Festivalul Măşti Europene de la Teatrul Masca va fi dedicat memoriei lui Jacques Lecoq

Festivalul Măşti Europene de la Teatrul Masca va fi dedicat memoriei lui Jacques Lecoq

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Măşti Europene, care va avea loc la Teatrul Masca din Capitală, între 29 septembrie şi 4 octombrie, va fi dedicată memoriei lui Jacques Lecoq, maestrul incontestabil al teatrului de gest, informează teatrul bucureştean.
Festivalul Măşti Europene de la Teatrul Masca va fi dedicat memoriei lui Jacques Lecoq

Actorul, mimul şi profesorul francez Jacques Lecoq (1921 – 1999) este cel care, pornind de la teoria „corpul cunoaşte lucruri necunoscute minţii”, a demonstrat că mişcarea, fie că este corporală, fie vocală poate să exprime şi să exteriorizeze întreaga complexitate a sentimentelor umane, potrivit Teatrului Masca.

„Ediţia a şasea (a festivalului Măşti Europene la Masca, n.r.) îşi propune să prezinte publicului românesc una dintre emblematicele figuri ale pedagogiei teatrale europene, Jacques Lecoq”, a declarat directorul Teatrului Masca, Mihai Mălaimare, el însuşi fost elev al lui Lecoq.

Fay Lecoq, văduva artistului, şi cinci dintre foştii lui elevi vor participa la festival cu spectacole şi workshop-uri.

Măşti Europene la Masca, desfăşurat sub genericul „Şcoala Jaques Lecoq”, îşi propune să prezinte publicului românesc realităţi teatrale diferite din ţări precum Marea Britanie, Italia, Finlanda, Olanda şi Danemarca. La acestea se vor adăuga cele mai recente premiere ale Teatrului Masca.

Pe toata durata festivalului va fi deschis Clubul Masca, unde vor fi organizate întâlniri cu artiştii invitaţi, conferinţe, proiecţii video, concerte şi interviuri.

Această ediţie a festivalului Măşti Europene este ultima în acest format, evenimentul urmând a se transforma într-un festival stradal, anul viitor.