Prima pagină » Cultură-Media » Emisia OTV va fi întreruptă joi, între orele 18-21

Emisia OTV va fi întreruptă joi, între orele 18-21

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, suspendarea emisiei OTV pentru trei ore, ca urmare a emisiunii "Dan Diaconescu direct", difuzată pe 23 septembrie, decizia urmând să fie pusă în aplicare joi, între orele 18-21, şi nu miercuri, cum fusese anunţat iniţial.
Emisia OTV va fi întreruptă joi, între orele 18-21
09 oct. 2007, 14:02, Cultură-Media

Decizia CNA a fost luată în baza articolelor 5, 10 şi 11, membrii Consiliului ţinând cont că postul de televiziune a mai avut două amenzi şi zece minute de suspendare a emisiei pentru aceleaşi abateri de la legislaţia privind audiovizualul.

Astfel, emisia va fi întreruptă joi, între orele 18-21.

În emisiunea "Dan Diaconescu direct", din 23 septembrie, a fost adus în platou un copil de şase ani şi chestionat cu privire la dispariţia mamei sale. Copilul a venit în emisiune însoţit de tatăl său.

Potrivit lui Atilla Gasparik, vicepreşedintele CNA, este intrerzisă aducerea în emisiune a unui copil cu o vârstă sub 14 ani pentru a-l intervieva despre evenimente dramatice din familie. Totodată, CNA a considerat că postul de televiziune nu a protejat copilul de eventuale traume psihice.