Big Event: Under the COMIC (CON) Sun - FOTO

De la întâlniri/reuniri a fanilor de benzi desenate la concursurile de costume şi filmul mut

Wikipedia defineşte sec Comic Con-urile ca întâlniri/reuniri a fanilor de benzi desenate, “Comic book conventions”. Aceştia au devenit extrem de numeroşi în a doua parte a secolului XX pentru că nu trebuie să uităm că giganţii comics-urilor precum DC Comics (Superman, Batman, Green Lantern, Wonder Woman, The Flash) sau Marvel (X-Men, Spider-Man, The Avengers, Fantastic Four) au apărut în Statele Unite în anii ’30, deci încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, iar baza de fani a personajelor create de artiştii lor începuse să se coaguleze, strâns legată de creşterea popularităţii literaturii Science-Fiction, încă din anii ’50.

Mai mult, deşi pe atunci nu se numeau cosplay ci masquerades, concursurile de costume au o tradiţie la fel de mare, mai ales în spaţiul anglo-saxon – pentru ‘arheologii’ culturii Pop rămâne antologică apariţia costumată a legendarului scriitor, editor şi colecţionar de SF Forrest J. Ackerman la “First Science Fiction Convention” din… 1939.

În ceea ce priveşte legătura între benzi desenate şi cinema, ea începe practic în 1911, în era filmului mut, cu seria de scurt-metraje “Mutt and Jeff”, realizată după comic-strip-ul lansat cu succes de Bud Fisher în cotidianul San Francisco Chronicle în 1907 şi a continuat să se dezvolte până la serialele “The Adventures of Captain Marvel” (1941) şi “The Phantom” (1943), ambele cu Tom Tyler în rolul principal. Erau anii războiului şi oamenii aveau nevoie de super-eroi care să îi protejeze. În anii ’50, după terminarea acestuia, conţinutul comics-urilor dar şi a multor filme bazate pe acestea au avut, normal, frecvente accente militarist-patriotarde (exemple de titluri: “Marines in Action”, “G.I. Tales”, “Navy Action”, “Commando Adventures”, a.o.).

În 1953 se vindeau 26 de milioane de comics-uri în fiecare lună

Plus că s-a constatat o creştere rapidă a cererii de benzi desenate destinate copiilor. Dell Comics, ce avea licenţă atât pentru utilizarea personajelor Disney cât şi a celor create de Walter Lantz, MGM şi Warner pentru cinema şi TV (Flintstones, Tarzan, Scooby-Doo, Woody, etc) în benzile desenate clama în 1953 că vinde 26 de milioane de comics-uri în fiecare lună ! Micii consumatori aveau să crească şi, peste ani, să formeze comunitatea care se luptă şi acum cu obstinaţie pentru accesul la fiecare Comic Con relevant.

Anii ‘60 sunt însă cei care marchează intrarea comics-urilor în declin3-04mainstream-ul culturii Pop(ulare), mai ales datorită ‘revoluţiei’ Marvel şi inspiraţiei celor de acolo de a merge pe mâna lui Stan Lee, care a introdus publicului personaje ce aveau să îşi menţină notorietatea neştirbită şi după jumătate de secol: Fantastic Four (1961), Hulk (1962), Avengers, Spider-Man şi X-Men (1963) şi Daredevil (1964). În faţa acestei ofensive, DC Comics (DC vine de la “Detective Comics”, seria ce a apărut în 1937 şi l-a lansat pe Batman) a fost obligată să reacţioneze prin reinventarea, atât la nivel de scenarii, grafică şi design cât şi a marketingului, a universului Batman (au lansat cu succes în 1966 serialul de televiziune) sau Superman (apariţia în ‘familie’ a lui Lois Lane, formarea Justice League of America).

Şi, să nu uităm, numeroşii copii născuţi în anii de după război, care crescuseră cu “Cărţile junglei” şi “Felix The Cat” şi nu doreau să îşi abandoneze pasiunea pentru comics-uri se apropiau de faza ‘adultă’ a existenţei. În plus, genurile Science Fiction (serialele “Twilight Zone” şi “Star Trek”, cărţile lui Philip K. Dick, Robert A. Heinlein şi Roger Zelazny, “Dune” a lui Frank Herbert, etc) şi Fantasy (cultul pentru J.R.R. Tolkien, “Narnia” lui C.S. Lewis dar şi scrierile din seria “Earthsea” semnate de Ursula K. LeGuin) câştigau din ce în ce mai mult teren într-o societate a cărui tineri visau la o perpetuă “Summer of Love” şi o lume ideală fără războaie (în 1965 trupele americane fusesera dislocate în Vietnam). Ca urmare, naşterea conceptului de Comic Con avea terenul pregătit, mai ales că termenul de WorldCON (asociat cu spaţiul literaturii SF) şi reţeta de desfăşurare a acestuia erau încetăţenite încă din 1939.

Embrioanele Comic Con, “comic book conventions”, sunt detectabile aproximativ toate în aceeaşi perioadă, în anii ’70, în Statele Unite, Europa (aici ne referim la Marea Britanie) şi Japonia. Dacă în ceea ce îi priveşte pe asiatici şi ale lor Anime Conventions primul eveniment s-a numit Comiket şi a avut un public de vreo 700 de persoane la Tokyo în 1975, în insulă londonezii au preferat să îşi poreclească întâlnirea Comicon în ciuda numelui său oficial mai pompos, The British Comic Art Convention, ce a supravieţuit cu succes între 1968 şi 1981. A fost resuscitat în 2004 ca London Film and Comic Con. De altfel, majoritatea CON-urilor au apărut şi au proliferat apoi abia în noul mileniu, din America de Nord (inclusiv Canada) până în India şi… România (East European Comic Con-ul la care ne refeream mai sus). Întâmplător ? Evident, nu… pentru că trebuie să ne reamintim că anii 2.000 au văzut o creştere uluitoare în notorietate şi popularitate la nivel de masă a comics-urilor şi a personajelor lor (inclusiv rudele din Asia).

Să revenim însă la reperele cronologice şi, mai ales, la Statele Unite. San Diego Comic Con International (SDCC) s-a născut în 1970 şi este, incontestabil, regele evenimentelor de gen de pe Terra, cu o longevitate de peste 40 de ani.

Citeşte şi: Podrick Payne din Game of Thrones, vine la Bucureşti, la Comic Con. BIG EVENT: Ce este Comic Con?

Citeşte şi: Actorul Charles Dance, "Tywin Lannister" din Game of Thrones, vine în România, la Comic Con