Maia Pliseţkaia a murit. Legendara balerină rusă avea 89 de ani

Publicat: 02 05. 2015, 23:22
Actualizat: 03 04. 2020, 05:03

Maia Pliseţkaia a murit în Germania, în urma unui atac de cord.

„Soţul ei, compozitorul Rodion Schedrin tocmai m-a sunat. Ea a murit în urma unui atac de cord – doctorii germani au făcut tot ce au putut, dar nu au putut să o salveze”, a declarat Vladimir Ourin, pentru agenţia rusă de ştiri TASS, citată de site-ul televiziunii Russia Today.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe familiei celebrei balerine, potrivit news.yahoo.com.

Născută pe 20 noiembrie 1925, la Moscova, Maia Pliseţkaia a fost considerată una dintre cele mai importante balerine ale secolului al 20-lea.

A făcut parte dintr-o proeminentă familie de artişti ruşi cu origini evreieşti. Tatăl său a fost împuşcat mortal în 1938 de regimul Stalin, iar mama sa, de profesie actriţă, a fost acuzată de trădare şi trimisă într-un lagăr din Kazahstan.

Maia Pliseţkaia a fost apreciată atât datorită tehnicii sale desăvârşite şi interpretării dramatice, cât şi pentru faptul că spectacolele sale au sfidat convenţiile sovietice.

S-a alăturat Teatrului Balşoi în 1943, la vârsta de 18 ani, şi a devenit unul din starurile acestei instituţii de spectacole.

A cunoscut faima internaţională după ce interdicţia sa de a călători a fost ridicată chiar de către Nikita Hruşciov în 1959, cu un an înainte ca Pliseţkaia să devină prim-balerínă a Teatrului Balşoi.

Maia Pliseţkaia a dansat timp de peste cinci decenii, retrăgându-se din activitate abia în 1990.