Biserica: Sperma din măduva osoasă de la donatori feminini, erezie genetică

Preoţii condamnă descoperirea cercetătorilor britanici, care vor produce spermă din măduvă osoasă prelevată de la donatori feminini, caracterizând această încercare ca "erezie genetică".

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Biserica: Sperma din măduva osoasă de la donatori feminini, erezie genetică

Biserica: Sperma din măduva osoasă de la donatori feminini, erezie genetică (preotul Constantin Necula)

"Am impresia că am ajuns în domeniul halucinantului şi diavolul când vrea să îşi bată joc de oameni de obicei vine cu soluţii de genul acesta, aproape umane, într-o situaţie total inumană. Manipularea genetică este o joacă de-a Dumnezeu şi cine incearcă să se joace de-a Dumnezeu păţeşte cam ca cel de care am amintit adineauri, cel care şi-a pierdut tăria de a rămâne alături de Dumnezeu”, a declarat, vineri, preotul Constantin Necula, consilier bisericesc al Mitropoliei Ardealului.

Potrivit preotului Constantin Necula, această descoperire este încă una din marile ispite peste care trebuie să treacă omenirea în acest mileniu. Preoţii consideră total imorală "această manipulare genetică".

"S-a început uşurel cu siropuri stem pentru menţinerea sănătăţii familiei, a cuplului, acum s-a ajuns de-a dreptul la erezii genetice, ca să le numim aşa, şi cred că până la urma Dumnezeu va fi cel care va avea ultimul cuvânt de spus", a spus părintele Necula.

Potrivit reprezentanţilor bisericii, cuplurile homosexuale trebuie să-şi revadă morala, "total în afara Evangheliei şi a legii lui Hristos" şi apoi să-şi "caute soluţii de progenituri".

Preoţii consideră că şi statul trebuie să se implice şi să aibă o poziţie foarte fermă "împotriva acestor aberaţii care până la urmă tind să distrugă neamul uman".

Cercetătorii britanici vor produce spermă din măduvă osoasă prelevată de la donatori feminini, tehnică ce ameninţă rolul biologic al tatălui, potrivit unui studiu publicat în revista New Scientist, preluat de thisislondon.co.uk.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici