Chiara Mastroianni, recompensată cu premiul de excelenţă la Festivalul de Film de la Locarno

Publicat: 30 06. 2010, 17:54
Actualizat: 06 11. 2012, 10:02

Actriţa franceză, în vârstă de 38 de ani, fiica celebrilor Catherine Deneuve şi Marcello Mastroianni, va primi acest premiu pe 6 august.

În 1994, Chiara Mastroianni a fost nominalizată la premiile Cesar la categoria „cea mai bună actriţă franceză debutantă”. În următorii zece ani, Chiara Mastroianni a devenit cunoscută în Franţa şi pe plan internaţional graţie unor roluri din filme regizate de cineaşti celebri, precum „Pret a porter – Crimă în lumea modei” de Robert Altman, „Trei vieţi şi o singură moarte/ Three Lives and Only One Death” de Raoul Ruiz şi „Nowhere” de Gregg Araki.

Cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno va avea loc în perioada 4 – 14 august.

Fondat în 1946, prestigiosul Festival de Film de la Locarno, numit şi Pardo, este cel mai mare eveniment de gen dedicat producţiilor independente.

În 2009, trofeul Leopardul de Aur a revenit regizoarei şi romancierei chineze Xiaolu Guo, pentru filmul său intitulat „She, a Chinese”.