Wales şi-a exprimat regretul faţă de faptul că WikiLeaks utilizează termenul „wiki”, care desemnează un site ce permite unor parteneri diferiţi să colaboreze şi să contribuie la acesta.
„Vreau să mă distanţez de WikiLeaks. Mi-ar fi plăcut să nu fi utilizat acest nume. Ei nu sunt «wiki». Parţial, au devenit cunoscuţi pentru că au utilizat acest nume, un lucru regretabil în opinia mea”, a declarat Wales, într-o conferinţă, la Kuala Lumpur.
WikiLeaks a publicat, în iulie, în colaborare cu publicaţiile The New York Times, The Guardinan şi Der Spiegel, 77.000 de documente confidenţiale despre războiul din Afganistan. Site-ul şi-a anunţat intenţia de a dezvălui şi alte 15.000 de documente. Totodată, acesta s-ar pregăti să publice numeroase documente militare americane şi despre războiul din Irak.
În opinia lui Jimmmy Wales, este necesar ca asemenea documente să fie tratate cu prudenţă extremă. „Cred că este esenţial ca, atunci când deţineţi informaţii sensibile, să recurgeţi la jurnalişti responsabili, care să le examineze. Este mai bine decât să aruncaţi aceste informaţii pe Internet şi să provocaţi moartea unor persoane”, a spus el.
Potrivit acestuia, difuzarea documentelor a putut pune în pericol securitatea unor „persoane de bună credinţă” care activează în cadrul societăţii civile din Afganistan.
„Nu cred că Julian Assange (fondatorul WikiLeaks) doreşte moartea acestor persoane. Dar, când îşi pune în aplicare politica iresponsabilă de a publica absolut tot, acest lucru se dovedeşte extrem de periculos pentru ele”, a spus Wales.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat recent că scurgerea unor documente secrete ar putea pune în pericol securitatea forţelor internaţionale în Afganistan.