Prima pagină » Cultură-Media » Bob Dylan ar putea pierde cei 830.000 de euro ce i se cuvin pentru Premiul Nobel

Bob Dylan ar putea pierde cei 830.000 de euro ce i se cuvin pentru Premiul Nobel

Conform regulamentului Academiei Suedeze, un laureat Nobel care nu rosteşte un discurs la primirea distincţiei, rămâne cu diploma şi cu medalia, dar pierde contravaloarea în bani a premiului.
Bob Dylan ar putea pierde cei 830.000 de euro ce i se cuvin pentru Premiul Nobel

Diploma şi medalia Premiului Nobel îi vor fi înmânate lui Bob Dylan în acest weekend, înainte sau după cele două concerte pe care cântăreţul le va susţine la Stockholm, pe 1 şi 2 aprilie.

Dylan a acceptat să-i întâlnească pe reprezentanţii Academiei Suedeze în cadrul unei ceremonii intime, la care presa nu va avea acces, pentru a primi diploma şi medalia Nobel.

În schimb, conform regulamentului, dacă nu va rosti un discurs de recepţie până cel târziu la 10 iunie, la şase luni de la data când i-a fost decernat premiul, va pierde contravaloarea în bani a acestuia, respectiv 830.000 de euro.

Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 2016 în absenţa lui Bob Dylan, care a fost reprezentat de cântăreaţa Patti Smith.

De regulă, discursul de recepţie trebuie rostit în faţa Academiei, dar se pot face şi excepţii: Dylan ar putea trimite un discurs înregistrat, aşa cum a făcut autoarea canadiană Alice Munro, laureata Nobel pentru Literatură în 2013.