- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (16.04.2015, 14:35)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BOOKFEST 2015: Republica Cehă, invitatul de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte
Republica Cehă este oaspetele de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Pavilionul Romexpo din Bucureşti, în perioada 20 - 24 mai, informează un comunicat.
Urmărește
190 afișări
BOOKFEST 2015: Republica Cehă, invitatul de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
"Este o bucurie că cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea ca invitat de onoare Republica Cehă, a cărei cultură, după cum bine se ştie, a reuşit să depăşească graniţele blocului postcomunist şi să se bucure de aprecierea pe care o merită în spaţiul occidental, astfel că, de pildă, doar anul acesta, numărul aplicaţiilor pentru subvenţiile de traducere acordate de Ministerul Culturii al Republicii Cehe a depăşit cu mult bugetul alocat instituţiei în acest scop.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Aceasta este, însă, numai una dintre veştile bune pe care Republica Cehă le aduce vecinelor sale din Europa de Est, provocându-le şi încurajându-le să participe la extinderea spaţiului de dialog intercultural european. Una dintre marile întâlniri de acest fel a avut deja loc în 2012, la Târgul Internaţional «Lumea Cărţii» de la Praga, unde cultura română a beneficiat, ca ţară invitată, de o expunere europeană extraordinară, ceea ce a adus mai aproape autorii români de publicul ceh şi a consolidat, totodată, colaborarea instituţiilor diplomatice şi culturale ale celor două state.
Proiectele de promovare a culturii cehe în spaţiul românesc nu au fost nici ele puţine, pe lângă cele de sprijinire a traducerii şi publicării operelor clasicilor cehi şi autorilor contemporani de notorietate internaţională - «Cartea Cehă» este unul dintre cele mai relevante în acest sens - demn de menţionat fiind proiectul «Relaţiile ceho-române în banda desenată» al Ambasadei Republicii Cehe, care îşi propune să aducă în atenţia publicului evenimente din istoria comună a celor două ţări prin mediul inedit în spaţiul est-european al benzii desenate. În acest context fericit de consolidare a identităţii culturale europene, urăm bun venit Republicii Cehe în calitate de oaspete de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest", a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.
Sub sloganul "Cehia - Republica Literaturii", cinci autori importanţi vor sosi la Bucureşti, pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri şi mese rotunde.
Lista oaspeţilor de onoare ai ediţiei din acest an a Salonului de Carte Bookfest include nume precum Tomáš Zmeškal, scriitor de origine ceho-congoleză, multipremiat, laureatul premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, scriitorul, dramaturgul, regizorul şi scenaristul Roman Ráž, poeta, prozatoarea şi dramaturga Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi, Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen "Dumnezeiţele din Moravia", vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un de la apariţie, şi Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României.
"Centrul Ceh Bucureşti organizează programul de evenimente, precum şi standul, care are la bază conceptul prezenţei Republicii Cehe la cea mai recentă ediţie a Târgului de Carte de la Frankfurt. Întreaga literatură cehă va fi prezentă la Bookfest, începând de la autorii clasici, până la cei contemporani, volume de comics, titluri laureate în Cehia, precum şi o selecţie a traducerilor din limba cehă apărute la editura Curtea Veche. În cadrul evenimentelor, discuţiile se vor purta mai ales în jurul unor autori precum Milan Kundera, Václav Havel şi Bohumil Hrabal. Pe parcursul zilelor de târg, vor fi prezenţi la Bucureşti cinci autori importanţi din Cehia: Kateřina Tučková, Tomáš Zmeškal, Martin Vopěnka, Roman Ráž şi Kateřina Rudčenková. Evenimentele nonliterare vor avea loc în oraş - la Cinemateca Union: ecranizări după scrierile lui Kundera din anii '60 şi expoziţia artiştilor vizuali, în frunte cu Zbyněk Baladrán, Tomáš Svoboda - la Atelier 35", a spus František Zachoval, directorul Centrului Ceh Bucureşti.
Standul Republicii Cehe, în calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, ediţia a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh Bucureşti, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât şi la spaţiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.
România a fost ţară invitată de onoare a Târgului Internaţional "Lumea Cărţii" de la Praga în anul 2012, o excelentă ocazie de a aduce scriitorii români mai aproape de cititorii cehi. Proiectul Republica Cehă, invitat de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015, va contribui la consolidarea relaţiilor culturale dintre cele două ţări, se mai arată în comunicatul citat.
La Salonul Internaţional de Carte Bookfest din 2014, care s-a desfăşurat între 28 mai şi 1 iunie, au luat parte aproximativ 100.000 de vizitatori, invitatul de onoare al ediţiei fiind Polonia.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe