Vaclav Havel a decedat. Fostul preşedinte ceh a murit în somn – FOTO şi VIDEO

Publicat: 18 12. 2011, 13:26
Actualizat: 06 11. 2012, 16:25

„Soţia sa Dagmar a fost alături de el până în ultimele momente, la fel ca şi o soră din Congregaţia San Carlo Borromeo, care se ocupa de el în ultimul timp”, a adăugat Tancevova.

„Vaclav Havel a fost simbolul evenimentelor din 1989, simbolul revenirii ţării noastre la democraţie”, a declarat premierul ceh, Petr Necas, ca reacţie la informaţiile privind decesul fostului preşedinte.

Înmormântarea fostului preşedinte ceh Vaclav Havel va avea loc „probabil” vineri, la Praga, a anunţat duminică seara agenţia de presă cehă CTK.

Decizia definitivă va fi probabil luată luni, în urma unei discuţii între preşedintele ceh Vaclav Klaus şi soţia lui Havel, Dagmar Havlova, precizează CTK, citând-o pe Miroslava Nemcova, preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului.

Guvernul lui Petr Necas urmează să se reunească în sesiune extraordinară luni după-amiază, pentru a lua o decizie privind doliul naţional, în urma decesului lui Vaclav Havel.

„Reuniunea Cabinetului va începe luni la ora 16.00 (17.00, ora României)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Jan Osuch.

Camera Deputaţilor se va reuni la rândul său în sesiune extraordinară marţi dimineaţă.

În 1998, el a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus în ultimă instanţă unei intervenţii chirurgicale în Austria în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace.

În ianuarie 2009 el a petrecut două săptămâni la terapie intensivă la Praga pentru o inflamaţie pulmonară, în timp ce în mai 2010 a fost spitalizat în Statele Unite din cauza unor probleme cardiace.

În ultimele luni, Havel îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în casa sa de la ţară, situată la 150 de kilometri de Praga, după ce a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie, din cauza unei pneumonii grave.

Boala a fost însoţită de diferite complicaţii, precum „pierdere de echilibru, scăderea memoriei şi slăbire”, a explicat el recent, într-un interviu.

Sâmbăta trecută, Vaclav Havel s-a întâlnit la Praga cu Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, după care s-a întors la casa sa de la ţară.