La mai puţin de două săptămâni după ce a fost mutat în arestat la domiciliu, Roman Protasevici şi-a făcut un nou cont de Twitter. După mai multe apariţii la televiziuni de stat din Belarus, jurnalistul a negat că ar fi fost agresat de autorităţi. Acum, lucrurile par că merg spre bine, după cum declară acesta.
„Bună, prieteni. Acesta este noul meu cont de Twitter. Revin, încet-încet, la viaţa de pe internet. Îmi puteţi scrie în orice moment. Mă voi strădui să vă răspuns cât de repede posibil”, s-a anunţat pe contul lui Roman Protasevici.
Încă nu se ştie dacă acel cont îi aparţine lui Protasevici sau dacă postările sunt focute fără asistenţă, potrivit Reuters. Însă, în doar zece ore de la crearea profilului de Twitter, tânărul a strâns aproape 3.000 de urmăritori.
Jurnalist şi activist, Roman Protasevici a creat Nexta, o platformă cu 1.7 milioane de urmăritori. El a părăsit Belarus în 2019, după criticile la adresa guvernului lui Alexander Lukaşenko.
Protasevici a fost deţinut la Minsk după ce fusese trecut pe lista celor implicaţi în activităţi teroriste.