Broadway-ul şi-a ales cele mai bune spectacole de teatru pe 2008

Superproducţia "Rodgers and Hammerstein's South Pacific", remake al unui musical de succes, a dominat cea de-a 62-a ediţie a premiilor Tony, fiind recompensată cu şapte distincţii, duminică, la Radio City Music Hall din New York.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Broadway-ul şi-a ales cele mai bune spectacole de teatru pe 2008

Broadway-ul şi-a ales cele mai bune spectacole de teatru pe 2008

Nominalizată la 11 categorii, producţia "South Pacific" a primit şapte premii Tony - pentru cel mai bun remake, cel mai bun rol principal masculin într-un musical (Paulo Szot), cea mai bună regie (Bartlett Sher), cele mai bune decoruri, cele mai bune costume, cele mai bune lumini şi cel mai bun sunet.

"In the Heights" a primit premiul pentru cel mai bun musical, în timp ce "August: Osage County", de Tracy Letts, recompensată cu un premiu Pulitzer pentru dramă, povestea scabroasă a unei familii disfuncţionale din Oklahoma, a fost desemnată cea mai bună piesă de teatru.

"August: Osage County" a mai primit premiul Tony pentru cel mai bun rol principal feminin (Deanna Dunagan), dar şi cel pentru cea mai bună scenografie şi regie (Anna D. Shapiro).

"In the Heights", care a condus în top cu 13 nominalizări, a mai câştigat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră originală - Lin-Manuel Miranda.

Veterana Patti LuPone a câştigat premiul Tony pentru cea mai bună actriţă într-un musical, prentru rolul din "Gypsy", în timp ce colegul său de scenă Boyd Gaines a câştigat premiul pentru cel mai bun actor. Spectacolul este o reluare a unui musical inspirat din memoriile unui stripper, pe versurile lui Stephen Sondheim. Acesta a fost al doilea premiu Tony pentru LuPone, care a mai fost recompensată cu aceeaşi distincţie pentru "Evita".

Robert Russell Bennett a primt un premiu special, în timp ce Stephen Sondheim, care a semnat muzica şi versurile pentru spectacole celebre, precum "Sweeney Todd", a fost onorat cu premiul Tony pentru întreaga activitate.

Starul american Whoopi Goldberg a fost gazda celei de-a 62-a ediţii a galei premiilor Tony, după ce aceasta s-a desfăşurat, doi ani la rând, fără maestru de ceremonii.

Acordate de American Theatre Wing şi de League of American Theatres and Producers, premiile Tony au fost difuzate de CBS din 1978.

Premiile au fost create în 1947, în memoria Antoinettei ("Tony") Perry, preşedinta American Theatre Wing în timpul celui de-al doilea război mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici