„Buzz House: The Movie 2” confirmă: fenomenul continuă! Filmul domină Box Office-ul românesc după primul primul weekend de la lansare
Lansat oficial pe marile ecrane pe 15 aprilie, „Buzz House: The Movie 2” reia universul deja celebru construit în jurul reality-show-ului Buzz House, dar merge pe structura narativă a primului film, lansat în 2024. Cu o doză și mai mare de acțiune, comedie și imprevizibil, sequelul ridică miza și vine cu un suflu nou în poveste. Filmul este produs de Selly Media Network, în parteneriat cu Vidra Productions, și distribuit de Vidra Distribution.
„După experiența primului film, ne-am dorit să ridicăm nivelul pe toate planurile – de la scenariu, la filmări și până la produsul final. S-a muncit enorm, iar reacțiile publicului ne arată că tot acest efort a meritat. Oamenii au rezonat cu vibe-ul filmului și au venit în număr uriaș la cinema.”– Andrei Șelaru (Selly), producător și actor principal
Povestea filmului
În „Buzz House: The Movie 2”, Selly revine într-o ipostază complet nouă: după ce se trezește din comă, descoperă că nu mai poate minți. Ce pare inițial un blestem se transformă, în viziunea lui Costi – prietenul său oportunist – într-o oportunitate virală. Împreună încearcă să reînvie show-ul Buzz House, dar totul scapă rapid de sub control, într-un amestec haotic de reality, comedie, horror și dramă. Rezultatul? O aventură pe muchie de cuțit și un film imposibil de anticipat.
Filmul păstrează structura narativă a primului „Buzz House”, dar aduce un suflu nou: un cast extins, o locație complet diferită și o abordare mult mai matură și complexă, atât din punct de vedere scenaristic, cât și vizual. Rezultatul este un produs cinematografic mult îmbunătățit – iar acest lucru se vede în reacția entuziastă a publicului.
Distribuție
Din distribuție fac parte unii dintre cei mai urmăriți creatori de conținut ai momentului: Tina Duceac, Albert NBN, Imogen, Miruna Rumina, dar și figuri fresh precum Noua Unspe, Vlada Bernevec, Grigore Avram, Rinu, Davidenko, Alexia Ale, Theo, Dilinca, Costi Max și Drăcea. Fiecare aduce un plus de culoare și energie într-o poveste cu mult umor, dar și tensiune.
„Deși niciunul dintre noi nu e actor de meserie, cred că tocmai asta e farmecul Buzz House: ne-am jucat pe noi înșine. Am fost sinceri, autentici și ne-am pus în cele mai absurde situații cu toată energia. Publicul a rezonat cu asta, a râs alături de noi și a venit în număr uriaș la cinema. Reacțiile ne confirmă că oamenii au vrut să vadă exact asta.”– Andrei Șelaru (Selly), producător și actor principal
Filmul este regizat de Florin Babei, care își păstrează amprenta vizuală și asupra scenariului, așa cum a făcut și în primul film. Producția a fost realizată într-un timp record de doar 20 de zile, iar post-producția a fost finalizată în mai puțin de o lună.
Formatul original Buzz House a început ca un reality-show pe YouTube, unde a adunat milioane de vizualizări și două sezoane complete. Ulterior, primul film a ajuns pe Netflix, unde s-a clasat pe locul 1 în topul celor mai vizionate titluri din România săptămâni la rând. Acum, cu al doilea film în cinematografe, proiectul atinge o nouă dimensiune și consolidează o comunitate de fani tot mai numeroasă.
„Buzz House: The Movie 2” rulează acum în cinematografele din toată țara. Biletele pot fi achiziționate pe buzzhouse.ro.