Buzz House The Movie: Sălile de cinematograf sold-out în prima zi de avanpremieră

In prima zi de avanpremieră, Buzz House The Movie umple sălile de cinema. Proiecţiile au fost sold-out, la toate cinematografele din ţară. Astfel 23 aprilie devine Buzz Day, după spusele reprezentanţilor industriei. Filmul este prima comedie horror din România, ce are la bază un scenariul bazat pe emisiunea online cu acelaşi nume. Proiectul a costat un milion de euro şi este o nouă reuşită marca Selly Media şi Vidra Productions.

Urmărește
798 afișări
Imaginea articolului Buzz House The Movie: Sălile de cinematograf sold-out în prima zi de avanpremieră

Buzz House The Movie: Sălile de cinematograf sold-out în prima zi de avanpremieră

,,După cele patru sezoane reuşite de reality online, am simţit nevoia să aducem Buzz House şi pe marele ecrane. Deşi părea imposibil, am reuşit să facem un produs care livrează. Ne-am asumat că unora o să le placă, iar alţii ne vor critica. Aveam totuşi încredere că o să creăm un hype şi oamenii vor fi încântaţi. A fost o muncă de echipă, iar faptul că actorii sunt influeceri cunoscuţi a fost parte din reţeta reuşită de sales. Sperăm să menţinem vânzările sus şi filmul să stea cât mai mult timp în cinema.” Mărturiseşte Andrei Şelaru ( Selly), producător şi actor BUzz House
 
Nu este singurul record pe care îl bate Buzz House The Movie! De la idee, la proiecţia pe marele ecran, a durat doar trei luni. Scenariul a fost scris şi finalizat în trei săptămâni, pentru pre-producţie au fost alocate două săptămâni, iar filmarea efectivă a filmului a avut loc în 21 de zile. Şi post-producţia s-a mişcat rapid. Filmul a fost montat şi adus la forma finală în doar o lună de la încheierea filmărilor on set.
 
,,Recordul ăsta de vânzări confirmă ce credeam de prima dată când am deschis internetul: că oamenii vor să îşi vadă creatorii de conţinut preferaţi cum sunt alergaţi prin pădure cu toporul. Tot timpul mi s-a spus că nu există piaţă în România pentru aşa ceva. Uite că există şi apreciază. Mulţumim!” Spune Radu Alexandru, scenaristul filmului 
 
Buzz House The Movie Este cel de-al treilea film ce îl are actor şi producător pe Andrei Şelaru ( Selly) şi cel de-al 10-lea proiect marca Vidra Productions.
 
,, Fie ca “ Buzz Day” să fie everyday, după ce am văzut peste 28 de multiplexuri şi sute de ecrane transformate în adevărate "Buzz House"-uri pentru pasionaţii de horror românesc. Cu o zi extraordinară în spate, este clar că Buzz House rămâne o atracţie nelipsită în lumea cinematografică. Maşinile de popcorn rămân în acţiune iar spectatorii sunt invitaţi să-şi rezerve fotoliile preferate pentru o experienţă de vizionare memorabilă în continuare.” Declară Ioana Ionescu, Head of Marketing Cinema City România
 
Succesul filmului continuă seria de reuşite a casei de producţie care a reuşit să aibă şapte din cele 10 filme, aflate în topul vânzărilor din ultimii 30 de ani.
 
,,Buzz House: The Movie a reuşit să facă ceva neaşteptat şi anume să facă adolescenţii dornici să stea la coadă şi nu pentru poze sau autografe, ci pentru bilete la film. Şi nu orice film, unul plin de vloggeri faimoşi într-un show online pe care în mod normal l-ar vedea singuri acasă, astfel că este cu atât mai impresionantă prezenţa atât de numeroasă a găştilor de prieteni care au venit să experimenteze fenomenul Buzz House pe marile ecrane la Cineplexx. “- Cristina Miu, Marketing Manager Cineplexx
 
 
Producţia cinematografică a avut premiera de gală pe 22 aprilie, iar ieri-23 aprilie avanpremiera. Intrarea oficială în cinema va avea loc pe 26 aprilie. Astăzi se dă însă startul caravanei ce include cinci oraşe. Craiova este primul în care ajung actorii tăi preferaţi, pe care poţi să îi întâlneşti, chiar în această seară, la Inspire Cinema VIP Electroputere. Maine, 25 aprilie gaşca Buzz House ajunge la Pitesti, la Cinema City Vivo Mall, dar şi la Cinema Trivale, Iar pe 26 Selly , împreună cu David Ioan, Vlad Neamţu, Costi Max, Cezara şi Iorga ajung la Constanţa, la Cinema City Vivo Mall.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici