Prima pagină » Cultură-Media » Spectacolul companiei Bejart Ballet de la TNB – sold out

Spectacolul companiei Bejart Ballet de la TNB – sold out

Biletele pentru cele două spectacole pe care compania Bejart Ballet le va susţine la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), pe 21 şi 22 septembrie, au fost vândute, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului.
Spectacolul companiei Bejart Ballet de la TNB - sold out
23 aug. 2007, 16:38, Cultură-Media

Biletele au avut preţuri de 50 şi 100 de lei.

Spectacolul celebrei companii Bejart Ballet, care are loc în cadrul "Întâlnirilor JTI", eveniment sub umbrela Festivalului "George Enescu", va prezenta un program nou, intitulat "L’Amour et la Danse". Acesta este un spectacol-colaj ce include cele mai frumoase creaţii ale coregrafului Maurice Bejart din 1960 încoace, alese personal de acesta.

Bejart Ballet a mai susţinut un spectacol în România în anul 2000, inaugurând astfel "Întâlnirile JTI".

"L’Amour et la Danse" este, de fapt, un "Best of Bejart" şi reprezintă chintesenţa creaţiei coregrafice a lui Bejart, întinsă pe o jumatate de secol. Muzica spectacolului acoperă o gamă foarte largă, de la clasică – Stravinski, Berlioz, Mozart, Strauss – la modernă – Mikis Theodorakis, Jacques Brel, Queen şi chiar U2, precum şi muzică tradiţională din Ciad.

Emmanuel de Bourgknecht, directorul general al companiei Bejart Ballet Lausanne, a declarat că acest spectacol este cerut cu insistenţă în toata lumea, însă Maurice Bejart nu doreşte să-l repete prea des. El a fost jucat până acum în doar patru oraşe – Paris, Montreal, Tokio şi Bruxelles -, iar până la sfârşitul lui 2008 sunt programate spectacole în doar alte patru oraşe: Bucureşti, Barcelona, Tokio şi Atena.