Când ar putea începe o Nouă Ordine Mondială? Marile Puteri din trecut şi prezent

O ordine mondială este un sistem care controlează planeta, impus printr-un set de aranjamente stabilite la nivel internaţional dintre marile puteri pentru păstrarea stabilităţii politice globale.

Termenul de "nouă ordine mondială” se referă la o nouă perioadă a istoriei care evidenţiază schimbări dramatice în gândirea politică mondială şi echilibrul de putere în relaţiile internaţionale . Este asociat în primul rând cu noţiunea ideologică de guvernare mondială în sensul unor noi eforturi colective de a identifica, înţelege sau aborda probleme globale care depăşesc capacitatea de rezolvare a statelor naţionale individuale.

O nouă ordine mondială se poate clădi prin război sau/şi diplomaţie. 

Pacea Westfalică (1648)

Războiul de 30 ani (1618-1648) dintre Alianţa Imperială Habsburgică Catolică (Austria, Spania, Bavaria şi Liga Catolică) şi Alianţa anti-imperială predominant protestantă (Bavaria, Saxonia, Prusia, Savoia, Transilvania,Suedia, Provinciile Unite Olandeze, Danemarca) a izbucnit din cauza conflictului dintre catolici şi protestanţi. Ulterior, războiul a luat turnură politică după ce Franţa, care era totuşi catolică, a intrat în război de partea Alianţei anti-habsburgice. Circa 8 milioane de oameni au fost ucişi. Simultan, s-a desfăşurat şi Războiul de 80 ani (1568-1648) dintre statele europene nord-vestice (Anglia, Scoţia, Franţa şi Provinciile Unite) şi statele mediteranene (Spania şi Portugalia) în urma căreia au fost ucişi 100.000 de olandezi care au luptat pentru independenţa Provinciilor Unite în faţa Imperiului Spaniol. 

Războiul de 30 ani a fost încheiat la Pacea de la Westfalia din 1648 prin care Franţa lui Ludovic al XIV-lea, Suedia şi Prusia au anexat noi teritorii, devenind noile puteri europene ale lumii moderne. Printr-o pace semnată separat la Münstera, Spania a fost obligată să recunoască independenţa Provinciilor Unite Olandeze care şi-a alcătuit propriul Imperiu Colonial Olandez. Aşa zisa numită Pace Westfalică n-a impus pacea europeană permanentă, dar a reuşit să diminueze gradul de violenţe şi conflicte dintre protestanţi şi catolici după ce europenii au asistat la ororile primului război modern în care s-au folosit muschete şi tunuri la scară largă. 

Congresul de la Viena  - "o pace europeană" de durată (1815)

Secolul 18 a fost marcat de multe conflicte militare violente - Războiul de Succesiune la tronul Spaniei, Războiul de Succesiune la tronul Austriei, Războiul de Şapte Ani şi Războiul American de Independenţă, toate acestea având aceiaşi protagonişti - Franţa şi Anglia, aflate într-un conflict mileniar.  Tratatul de la Paris a consfinţit apariţia unei noi puteri extra-europene, Cele 13 Colonii Engleze care au devenit Statele Unite ale Americii.

După 20 de ani de Războaie Napoleoniene declanşate de Revoluţia Franceză care a dus la aproape 4 milioane de morţi, între noiembrie 1814 şi iunie 1815, omul de stat austriac, Klemens von Metternich şi ambasadorii marilor puteri europene care s-au opus lui Napoleon şi expansionismului francez în şapte coaliţii, au organizat discuţiile de pace de la Viena. La Congres au participat Anglia, Austria, Prusia, Rusia, principalele semnatare, precum şi Suedia, Portugalia, Spania, Elveţia, Danemarca, Olanda, Statele Papale, Sardinia, Sicilia, Genova, Toscana, Bavaria, Hanovra şi reprezentanţii vechii monarhii franceze. 

La scurt timp după ratificarea actului final, Napoleon Bonaparte a fost învins în bătălia de la Waterloo în iunie 1815. Obiectivul Congresului de la Viena a fost să clădească un plan de pace pe termen lung în Europa, să restaureze vechile graniţe şi să impună un echilibru între marile puteri. Liderii europeni conservatori  din cadrul Congresului au încercat să elimine definitiv elementele republicaniste şi revoluţionare,, temându-se că o ordine constituţională europeană ar putea aboli monarhiile. 

Congresul de la Viena a reuşit să pună capăt definiiv conflictului anglo-francez după circa 800 de ani de războaie. În mare, Congresul a reuşit să impună o perioadă de pace de durată (cu câteva mici excepţii precum Războiul din Crimeea şi Războiul Franco-Prusac), dar pe de altă parte, principilile iluministe, liberale şi republicane au continuat să persiste în continuare în Europa, declanşând revoluţiile de la 1848 împotriva absolutismului monarhic, populaţia revoltându-se pentru drepturi şi libertăţi, emanciparea categoriilor defavorizate, libertatea presei, dreptul la educaţie, democraţie reprezentativă după model american şi pentru drepturile clasei muncitoreşti, iar state ca România, Grecia, Bulgaria şi Serbia, inspirate de curentele vestice, au continuat să lupte împotriva Imperiului Otoman pentru a-şi dobândi independenţa ca naţiuni libere. 

Codul civil napoleonian a continuat să inspire state din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi America de Sud să înlocuiască legile feudale şi tribale cu legi moderne. 

Lumea Postbelică sau Războiul Rece- o lume bipolară (1945)

Pacea impusă de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920 şi de după încheierea Primului Război Mondial din 1918 n-a fost una de de durată. Chiar dacă patru mari imperii s-au desfiinţat (Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus, Imperiul Otoman) şi au rezultat noi state suverane, Europa a continuat să devină instabilă datorită ideologiei fasciste şi celei comuniste. Liga Naţiunilor a fost prea slabă pentru a combate încălcarea dreptului internaţional , Germania a fost aspru sanţionată prin plata despăgubirilor, ceea ce a dus la sărăcirea ei, precum şi la radicalizarea unui segment semnificativ al populaţiei germane care a ajuns să voteze cu nazişti. Italia şi Japonia au fost la rândul lor nemulţumite de rezultatele războiului, iar Rusia a fost acaparată de comunişti. 

Germania Nazistă, Italia Fascistă, Uniunea Sovietică şi Imperiul Japonez au declanşat cel mai distructiv război din istorie- Al Doilea Război Mondial care a dus la uciderea a peste 60 milioane de oameni şi la desfăşurarea celor mai oribile acte de genocid - de la Marea Epurare Stalinistă la  Holocaustul Nazist. Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cele mai mari puteri democratice ale lumii, au fost nevoite să se alieze şi să facă concesii cu Uniunea Sovietică pentru a învinge Axa fascistă. Statele Unite au finanţat şi aprovizionat Uniunea Sovietică pentru a stopa expansionismul nazist în Europa, astfel, americanii puteau să se preocupe de frontul din Pacific pentru a-i combate pe japonezi. Churchill, premierul britanic, a cedat statele din Europa de Est (printre care şi România) către Stalin pe o bucată de şerveţel, în cadrul celei de-a patra conferinţe de la Moscova. 

La Conferinţa de la Ialta din februarie 1944, Winston Churchill, premierul britanic, Franklin Roosevelt, preşedintele SUA şi Iosif Stalin, secretarul general al URSS, s-au afişat împreună ca Cei Trei Mari, pentru a discuta despre pacea postbelică realizată printr-o ordine colectivă de securitate şi autodeterminarea popoarelor eliberate din Europa.  

La Conferinţa de la Potsdam din vara 1945 s-a discutat despre împărţirea Germaniei în patru zone de ocupaţie pentru a nu mai repeta greşelile Conferinţei de Pace de la Paris din 1919. Pe 24 octombrie 1945 a luat fiinţă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a menţine pacea mondială, iar în 1948 a intrat în vigoare Declaraţia Universală a  Drepturilor Omului.Pe 4 aprilie 1949 a fost semnat Tratatul Nord-Atlantic pentru securitatea colectivă a Americii de Nord şi Europei de Vest împotriva ameninţării sovietice.

Linia de demarcaţie în Europa cunoscută drept Cortina de Fier a marcat începutul unui îndelungat Război Rece care a durat până la destrămarea Uniunii Sovietice din 1991. Finalul celui de-al Doilea Război Mondial a marcat sfârşitul supremaţiei europene după decolonizare. Coloniile Franţei, Spaniei, Olandei, Belgiei, Portugaliei şi Marii Britanii şi-au declarat independenţa, Italia a devenit republică, iar Germania a rămas împărţită în două republici până la reunificarea din 1990. 

În tot acest timp, lumea a fost dominată de două mari puteri globale, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. 

Ordinea Mondială post-1991  - unipolară sau multipolară ? 

În ciuda destrămării Uniunii Sovietice şi discursurilor preşedintelui american George Bush din 1991 despre Noua Ordine Mondială care promovau hegemonia Americii şi noua orânduire a globalizării după model american, continuată de fiul său, George Bush jr. care a aplicat conceptul de război preventiv pentru cauza securităţii globale, luptei împotriva terorismului şi democratizării, lumea nu a devenit unipolară. 

La 30 ani de după încheierea războiului rece, trăim într-o lume tripolară dominată de trei mari puteri:

• Statele Unite ale Americii - cea mai mare putere industrială, aviatiă, navală, consumeristă
• Federaţia Rusă - o putere militară şi energetică ce aspiră să-şi recapete forţa de odinioară 
• Republica Populară Chineză - cea mai mare putere economică asiatică

Cele trei sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate, alături de Franţa şi Marea Britanie, toate fiind puteri nucleare. 

Rămâne de văzut dacă ne vom îndrepta spre lumea ficţională din romanul 1984 al lui George Orwell sau dacă va fi o schimbare semnificativă. Iar schimbarea ar presupune ca una din cele trei mari puteri să dobândească supremaţie globală prin eliminarea celorlalte două, fie să apară o a patra putere (Brazilia, India, Arabia Saudită, Canada, Australia, Africa de Sud care au potenţial şi sunt deja puteri economice regionale în ascensiune). 

Actuala ordine mondială s-ar putea încheia chiar şi cu colapsul civilizaţiei moderne şi dezindustrializare pe fondul schimbărilor climatice şi a crizei resurselor. 

Conform unei analize făcute de CNN, modul cum va evolua criza din Ucraina, indiferent că va fi pe cale conflictuală sau diplomatică, ar putea reprezenta. sfârşitul ordinii mondiale aşa cum o cunoaştem noi. 

Pe de altă parte, Noua Ordine Mondială ar putea să presupună şi schimbarea sistemului economic la nivel global prin Marea Resetare care plănuieşte un viitor în care să existe mai multă echitate socială şi diversitate, dincolo de statut social, rasă, sex, cultură, religie şi graniţe.