CANNES 2014: Cineastul Pablo Trapero va prezida juriul secţiunii Un Certain Regard

Pablo Trapero, scenarist, producător şi regizor argentinian, va prezida juriul din acest an al secţiunii Un Certain Regard, care face parte din selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul organizatorilor.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului CANNES 2014: Cineastul Pablo Trapero va prezida juriul secţiunii Un Certain Regard

Pablo Trapero (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cele 20 de filme ce vor fi incluse în secţiunea Un Certain Regard, alături de cele din competiţia oficială vor fi anunţate într-o conferinţă de presă care va avea loc pe 17 aprilie.

"Sunt foarte mândru să fiu preşedintele juriului secţiunii Un Certain Regard. Sunt mândru să particip la aventura de la Cannes într-o altă manieră. Un Certain Regard, unde am prezentat trei dintre filmele mele, este o secţiune întotdeauna pasionantă. Aici găseşti mari maeştri, tinere promisiuni, noi ţări şi forme noi de cinema", a spus cineastul argentinian.

Pablo Trapero s-a născut în Argentina în 1971. Primul său lungmetraj, "Mundo Grua", a primit premiul criticii la Festivalul de la Veneţia din 1999, iar cel de-al doilea lungmetraj al său, "El Bonaerense", a fost selecţionat în 2002 la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard. În 2008, "Leonera", prezentat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, a dezvăluit talentul excepţional al interpretei rolului feminin principal, Martina Gusman. Următoarele sale pelicule, "Carancho" (2010) şi "Elefante blanco" (2012), apreciate de critica internaţională, au fost şi ele prezentate la Cannes în secţiunea Un Certain Regard.

Fiecare dintre filmele lui Pablo Trapero, cu un stil apropiat de cel al documentarelor, descrie prin intermediul unei intrigi apropiate de thriller o realitate socială aspră şi oferă o imagine politică lipsită de concesii pentru epoca prezentată.

În 2002, cineastul a înfiinţat Matanza Cine, o companie independentă care produce filmele tinerilor cineaşti argentinieni, în rândul cărora se remarcă Lisandro Alosno, Enrique Bellande şi Raul Perrone.

Anul trecut, juriul secţiunii Un Certain Regard a fost prezidat de cineastul Thomas Vinterberg, care, alături de colegii săi, au premiat pelicula franco-cambodgiană "L'Image manquante", de Rithy Panh.

Trofeul secţiunii Un Certain Regard va fi decernat pe 23 mai, cu o seară înainte de anunţarea palmaresului celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes.

Un Certain Regard, o secţiune înfiinţată în 1978, prezintă de obicei filme atipice, regizate de cineaşti mai puţin cunoscuţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici