"Capitalul" - un spectacol despre schimburi economice şi despre cât de cool e să fii marxist

"Capitalul de Karl Marx", un spectacol realizat de trupa Rimini Protokoll, care prezintă, prin ochii a opt "experţi", noţiunile de schimb economic şi muncă şi arată spectrul morţii capitalismului, a avut prima reprezentaţie miercuri, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1-10 noiembrie)

Urmărește
70 afișări
Imaginea articolului "Capitalul" - un spectacol despre schimburi economice şi despre cât de cool e să fii marxist

"Capitalul" - un spectacol despre schimburi economice şi despre cât de cool e să fii marxist (Imagine: www.fnt.ro)

Un statistician îndrăgostit de "Capitalul" lui Marx, un socialist care s-a mutat de numărate ori în China, a cărui pasiune este să ardă bani, un cineast lituanian care era cât pe ce să devină marfă la începutul vieţii sale, un orb care colecţionează viniluri cu jingle-uri consumeriste şi un tânăr care strigă "Revolucion" şi poartă tricouri cu Che Guevara sunt câteva dintre personajele care încearcă să redea esenţa celor 751 de pagini din "Capitalul". Şi acesta este doar primul volum.

De altfel, statisticianul Thomas Kuczynski, care avea o măreaţă carieră academică în faţa sa, dar care, la un moment dat, a trebuit să lupte cu şomajul, avertizează publicul, la începutul reprezentaţiei, că "pentru a citi o pagină din «Capitalul» îţi trebuie o oră, iar pentru a o înţelege, îţi mai trebuie o oră.

Astfel, oamenii ar avea nevoie de mulţi ani şi un număr mare de reprezentaţii ale «Inelului Nibelungilor» de Wagner pentru a ajunge, în final, la înţelegerea operei de căpătâi a lui Marx.

Kuczynski este atât de îndrăgostit de lucrarea lui Marx, încât îşi imaginează chiar că supermarketul ideal ar arăta ca primul volum din «Capitalul» - împărţit în şapte etaje, cu câte o vânzătoare drăguţă care să întrebe clienţii: «Chiar sunteţi sigur că aveţi nevoie de produsul acesta?»".

Realizat cu momente de umor absurd, prezentate aproape exclusiv prin dialog, personajele povestind momente din viaţa lor ce ilustrează concepte marxiste, spectacolul doreşte să abordeze verdictele obişnuite date cărţii lui Marx: "Capitalul" este vinovat de instaurarea comunismului sau "Capitalul" a realizat o radiografie a capitalismului, care în prezent se dovedeşte a fi adevărată.

Şi pentru că unul dintre cele mai importante capitole din "Capitalul" descrie în amănunt conceptul de marfă, valoare şi schimb economic, cineastul lituanian Talvaldis Margavics povesteşte cum, în copilăria sa, aproape că a fost vândut de mama sa pentru câţiva litri de lapte.

Momentele în care personajele îşi mărturisesc eşecurile, revoltele şi pasiunile referitoare, bineînţeles, la sistemul economic în care trăiesc sunt intercalate de imagini sau melodii de un umor absurd.

Astfel, domnul Jochen Noth, care la începutul spectacolului vorbeşte în chineză, este văzut pe două ecrane din scenă dând foc unui mănunchi de bancnote.

De asemenea, Christian Spremberg, angajat la un call-center, nevăzător, care citeşte Marx în alfabetul braille, pune melodii cu versuri care fie îndeamnă la consum, fie deplâng starea capitalismului prezent.

Astfel, publicul poate auzi, în momente diferite din spectacol, corul pensionarilor care cântă cum îşi petrec ei viaţa pe culoarul de la Forţele de Muncă sau reclame la diferite tipuri de maşini.

Oamenilor din public chiar li se împart volume din "Capitalul" în timpul spectacolului, cărţi cu pasaje subliniate cu markerul şi traduse pe bileţele din carte.

Citeşte mai multe despre "Capitalul de Karl Marx".

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici