Capodopere ale artei româneşti şi bijuterii rare, la prima licitaţie Artmark din Monaco

Prima licitaţie în duplex cu Principatul Monaco, a cărei ofertă cuprinde 51 de capodopere ale picturii româneşti şi o rafinată selecţie de bijuterii, va fi organizată de casa Artmark pe 22 iulie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
309 afișări
Imaginea articolului Capodopere ale artei româneşti şi bijuterii rare, la prima licitaţie Artmark din Monaco

Capodopere ale artei româneşti şi bijuterii rare, la prima licitaţie Artmark din Monaco (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Iubitori ai artei aflaţi în vacanţă la Monte Carlo şi în Mamaia vor putea licita simultan pe 22 iulie pentru capodopere semnate de nume de referinţă ale picturii moderne, precum Marcel Iancu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza şi Ştefan Luchian, care vor fi prezentate pentru prima dată pe Coasta de Azur, punând piatra de temelie a unei construcţii de durată pentru afirmarea calităţilor picturale ale artei maeştrilor români în contextul valorilor artistice europene, se spune în comunicat.

Printre vedetele Licitaţiei de Artă Impresionistă şi Modernă se numără pictura "Două surori" (ulei pe pânză, 65,5 x 55,5 cm) semnată de Nicolae Tonitza. Opera a făcut parte din colecţia Gheorghe Theodorescu, fratele celebrei actriţe de teatru Didi Theodorescu. Declinând arta marilor maeştri francezi (Délacroix, Ingres, Daumier, Carrière, Ferain şi Paulbot), Nicolae Tonitza generează unul dintre cele mai fascinante discursuri vizuale ale artei româneşti postimpresioniste. Valoare estimativă a picturii este de 100.000 - 150.000 de euro.

"Flori de vară" este o altă pictură-vedetă a licitaţiei, semnată de Ştefan Luchian, (ulei pe carton, 47 x 38 cm, valoare estimativă 40.000 - 60.000 de euro), provenită din cunoscuta colecţie a compozitorului Ion Dumitrescu. Opera pe care artistul a lăsat-o posterităţii formează, în continuare, unul dintre reperele culturii vizuale româneşti.

Licitaţia de Bijuterii propune 50 de piese, împodobite cu diamante şi pietre preţioase, în realizarea unora dintre cei mai apreciaţi designeri ai momentului.

Printre cele mai spectaculoase bijuterii oferite la Mamaia şi Monaco se numără inelul Bucherer din platină, decorat cu diamant Emerald Cut de mari dimensiuni (preţ estimativ 55.000 - 77.000 de euro), realizat de bijutierul Axel Sedlatzek, în atelierul Bucherer din Berlin, cu tradiţie din 1888.

Cea mai preţioasă bijuterie este o creaţie din aur alb şi diamante, brăţara model Harry Winston, cu un preţ estimativ de 115.000 - 140.000 de euro. Brăţara este decorată cu 494 de diamante cu tăietură briliant, având în total 53 de carate.

Licitaţia de Artă Impresionistă şi Modernă & Licitaţia de Bijuterii vor avea loc duminică, 22 iulie, la Hotelul Vega din Mamaia (ora 20.30), în duplex cu Hotelul Metropole din Monte Carlo (ora locală 19.30).

Cea de-a doua licitaţie organizată de Artmark în afara graniţelor, după debutul din iunie de la Chişinău, îşi propune promovarea şi diseminarea valorilor artei româneşti în spaţiul european, fiind un pas către accesul pe piaţa internaţională a creaţiilor artiştilor români contemporani şi de patrimoniu.

Expoziţia loturilor scoase la vânzare poate fi vizitată în perioada 11 - 14 iulie, între orele 10.00 - 21.00, la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti, urmând în perioada 17 - 19 iulie la Hotelul Metropole din Monte Carlo. În Mamaia, la Hotelul Vega, expoziţia este deschisă toată ziua de duminică, 22 iulie.

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008. În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 - într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la aproximativ 14 milioane euro în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici