- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (22.07.2010, 16:20)
- ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Caravana cinematografică", de Titus Muntean, în competiţie la Festivalul Anonimul 2010 - VIDEO
"Caravana cinematografică", de Titus Muntean, se numără printre cele şapte lungmetraje aflate în competiţie la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care va avea loc în perioada 9 - 15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, informează organizatorii.
Urmărește
64 afișări
"Caravana cinematografică", de Titus Muntean, în competiţie la Festivalul Anonimul 2010
Celelalte şase titluri propuse de selecţionerul Ludmila Cvikova pentru competiţia de lungmetraje sunt:
-
"Zero", de Pawel Borowski (Polonia), film nominalizat la premiul juriului internaţional la Festivalul Internaţional de Film de la São Paulo 2009,
-
"Vulpiţele/ Foxes", de Mira Fornayova (Slovacia/ Cehia/ Irlanda), prezentat în cadrul International Film Critics' Week la Veneţia în 2009,
-
"La mare/ Almar", de Pedro Gonzalez-Rubio (Mexic), premiat cu Tiger Award la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam 2010,
-
"Micuţa Slovenă/ Slovenian Girl", de Damjan Kozole (Slovenia/ Germania/ Serbia/ Croaţia/ Bosnia-Herţegovina), prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto şi inclus în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo în 2009,
-
"Reîncarnarea lui Troţki/ The Trotsky", de Jacob Tierney (Canada), care a primit premiul publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Tokyo, şi
-
"Pe calea cea bună/ On the Path", de Jasmila Zbanic (Bosnia Herţegovina/ Austria/ Germania/ Croaţia), inclus în competiţia oficială a Berlinalei din acest an.
Pelicula "Caravana cinematografică" a fost prezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic din 2009 şi a avut o proiecţie specială, anul acesta, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Al doilea film de lungmetraj al lui Titus Muntean după debutul său de succes "Examen", "Caravana Cinematografică" este realizat după romanul cu acelaşi titlu al lui Ioan Groşan şi spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care soseşte cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti.
Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce îi stă în putinţă să o îndeplinească cu succes, deşi se loveşte de lipsa de entuziasm a sătenilor.
Cele şapte titluri concurează pentru marele premiu al Festivalului de Film Anonimul, în valoare de 3.000 de dolari, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la eveniment.
La secţiunea de scurtmetraje a Festivalui Anonimul 2010 au fost înscrise 350 de pelicule de ficţiune şi animaţie din 36 de ţări, dintre care 45 de producţii româneşti. Selecţia realizată de criticul de film Irina Margareta Nistor cuprinde 30 de scurtmetraje de ficţiune şi 20 de scurtmetraje de animaţie.
Producţiile româneşti aflate în competiţia de scurtmetraje sunt:
-
"Înainte şi după 22-12-1989", de Andrei Cohn,
-
"Midas şi povestea fantomei", de Jamil Hendi,
-
"Ela", de Tudor Jurgiu,
-
"Muzica în sânge", de Alexandru Mavrodineanu,
-
"Derby", de Paul Negoescu,
-
"Eu şi sora mea", de Ozana Nicolau,
-
"No news", de Alexandru Stănescu,
-
"Piscine, Germania", de Emanuel Vasiliu,
cărora li se adaugă scurtmetrajele de animaţie
-
"Obiceiuri proaste", de Oana-Cătălina Gheorghiu, şi
-
"Vive la crise", de Alexei Gubenco.
Filmele selecţionate concurează pentru premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, respectiv cel mai bun scurtmetraj de animaţie, fiecare în valoare de 1.000 de dolari, distincţii acordate de asemenea pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe.
La secţiunea scurtmetraje ficţiune, Fundaţia Anonimul va acorda premiul "Ovidiu Bose Paştină", în valoare de 1.000 de dolari.
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul este organizată de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliului Judeţean Tulcea, Institutului Cultural Român şi Televiziunii Române, producător asociat.
Citește pe alephnews.ro: O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Tu cum păstrezi spiritul Crăciunului? Liana Nica: „Privește-ți interiorul ca pe un brad pe care îl împodobești cu emoții bune”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe