Carte din 1561 aflată la BCU Cluj, clasată în fondul tezaur al patrimoniului cultural naţional

O carte tipărită în limba maghiară în 1561, aflată în fondul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Cluj, a fost descoperită şi clasată în fondul tezaur al patrimoniului cultural naţional de specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, fiind evaluată la circa 100.000 lei.

Urmărește
17 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj, o carte tipărită în limba maghiară, în anul 1561, aflată în fondul BCU Cluj-Napoca, a fost descoperită şi clasată în fondul tezaur al patrimoniului cultural naţional de către specialiştii direcţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cartea are o temă religioasă, fiind intitulată "Predici după scrisorile Sfântului Apostol Pavel către Corinteni" şi scrisă de Peter Melius Juhasz.

"A fost prima carte tipărită de actuala tipografie Alfoldi, din Debrecen, Ungaria, pe care este inscripţionat şi numele tipografului Huszar Gal", se arată în documentul citat.

Reprezentanţii direcţiei au precizat că volumul este "unicul exemplar cunoscut în lume dintr-o lucrare importantă pentru începuturile unei noi confesiuni religioase - cultul reformat (calvin)".

"Cartea are aproximativ 150 de pagini şi este evaluată financiar la suma de 80.000-100.000 de lei", se mai arată în comunicat.

Volumul a ajuns în colecţiile speciale ale BCU prin intermediul primului fond de carte al Societăţii Muzeului Ardelean, în 1850, cartea fiind donată Muzeului Ardelean în anii 1860-1870 de contesa Klára Rhédei, soţia baronului István Radák.

În buletinul de expertiză pe baza căruia a fost propusă cartea pentru clasare, Ioan Chindriş, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, a consemnat că aceasta "face parte din marea literatură prozelită a Reformei de colorit calvinist din Europa".

"Ne aflăm în faţa unei opere originale, realizată de o personalitate marcantă a culturii religioase din Ungaria, Transilvania istorică şi alte zone din Europa centro-răsăriteană, ideologul confesional Melius Peter. Cartea face parte din marea literatură prozelită a Reformei de colorit calvinist din Europa", a subliniat Chindriş, în comunicat.

Reprezentanţii direcţiei au precizat că volumul se află într-o stare de conservare excepţională, fiind păstrat în condiţii de securitate bune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici