Carte-eveniment despre dezastrul agriculturii româneşti, de la raportările false la demolarea CAP-urilor

Cum se făcea într-adevăr agricultură în CAP-urile comuniste din anii `80, cum erau ţăranii români din ultimul deceniu al regimului comunist şi ce s-a întâmplat în agricultură imediat după revoluţie. Inginerul agronom Gheorghe Budrala descrie la detaliu toate acestea prin prisma unor evenimente inedite, trăite pe propria piele timp de peste trei decenii. Cartea „Între bătaia vântului şi rodul pământului. Poveştile unui agronom” relatează întâmplări reale în care personajele principale sunt un absolvent al Institutului Agronomic din Cluj-Napoca şi oamenii cu care a lucrat la un CAP din judeţul Sibiu, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu sau la APIA. Apar de asemenea personaje precum Nicu Ceauşescu sau Ion Iliescu. Lansarea va avea loc la Târgul Gaudeamus sâmbătă, 12 august, ora 17:00, în Piaţa Mare din Sibiu.

„Oamenii văd nepermis de rar prin ochii agronomilor, deși se hrănesc cu ceea ce ei produc”, spune Gheorghe Budrala, cel care şi-a propus să arate viaţa prin celor care erau odinioară consideraţi „talpa ţării”.

Mihaela Miroiu: „Agronomul Gheorghe Budrala este un Don Quijote cu porniri de haiduc”

„Agronomul Gheorghe Budrala ne aşterne în faţa ochilor o istorie trăită a creşterii roadelor, petrecută la intersecţia între un cosmos represiv (anii `80) şi un haos care-şi dibuie calea (anii `90-2000). El este, asemeni altora care au crezut şi cred în profesia lor, un om în vremi, sub vremi, împotriva vremilor şi, când există o geană de libertate, înaintea vremilor. Gheorghe Budrala este un Don Quijote cu porniri de haiduc. Un personaj al unei sinegrafii cu totul seducătoare ca lectură, mai ales pentru cei care vor să înţeleagă în profunzime cum e cu putinţă să îţi asumi profesia chiar şi când lumea, lumea roadelor pământului, în cartea de faţă, este întoarsă cu capul în jos”, spune profesoara Mihaela Miroiu, cea care a încurajat apariţia acestei cărţi.

Povestea începe în anul 1984, odată cu repartiţia la CAP Broşteni, comuna Păuca, judeţul Sibiu - un colţ de lume parcă neatins de civilizaţie, a unui proaspăt absolvent al Institutului Agronomic din Cluj-Napoca, care primise iniţial un post în oraşul Avrig, dar până să ajungă acolo s-a trezit că postul nu mai exista. Din capitol în capitol, cartea descrie, într-un limbaj simplu, direct, societatea rurală din timpul regimului comunist. Vedem cât de închisă era comunitatea rurală faţă de „venetici”, cum funcţiona „mica înţelegere”, cum obişnuiau ţăranii să meargă la muncă la „colectivă” numai după ce terminau treaba acasă, cum îşi parcau tractoarele şi remorcile în faţa porţii sau chiar în curţi (că aveau şi ei treabă cu ele), cum veneau activiştii să-şi ia tainul la vremea recoltei.

În carte apar şi personaje celebre, aşa cum este de exemplu Nicu Ceauşescu. Fiul dictatorului, proaspăt numit prim-secretar al judeţului Sibiu, venea din când în când pe tarla sau la birourile CAP-ului într-un ARO cu numărul SB-101, în vizite rapide, neanunţate, şi părea că ştie foarte bine cum merge treaba cu raportările false şi cu producţia „trecută pe cântar”. Pentru cine nu ştie, în România lui Ceauşescu se raportau producţii mult mai mari decât în realitate, pentru a păcăli organizaţii internaţionale precum FMI, astfel încât Ceauşescu să poată exporta o cantitate cât mai mare de produse agricole. Altfel, în mod oficial, nu ar fi rămas suficientă producţie pentru consumul intern. În realitate, chiar aşa s-a întâmplat: pentru români nu rămânea niciodată aproape nimic.

Demolarea CAP-urilor este de asemenea reflectată amănunţit în cartea lui Budrala, iar descrierea „restituirii animalelor” este una dintre cele mai emoţionante secvenţe. La CAP Apoldu de Jos caii au fost vânduţi într-o originală licitaţie inversă (câştiga cine oferea mai puţin!); de asemenea, au fost împărţite oamenilor peste 1.200 de vite, care au ajuns la săteni, unii mai în putere, alţii deja bătrâni, sau la orăşeni „care nu au mai văzut vaci de mulţi ani” ori nu avuseseră niciodată vaci.

„Curtea gemea de șperțari care, cu seninătate, profitau de situația creată: cumpărau vitele celor care nu știau ce să facă cu ele, ale celor care nu aveau de ce să mai ducă vaca acasă, nu aveau fân, erau bătrâni sau bolnavi (…); niciunul nu oferea mai mult de jumătate din prețul real”, îşi aminteşte Gheorghe Budrala, care arată că, „într-o singură zi, au luat drumul abatorului 60% din vaci (aproximativ 750 de capete)”.

„Mă durea sufletul de țăranii care au fost batjocoriți a nu știu câta oară, dar avalanșa distrugerilor a fost pornită, nu mai putea fi oprită… cei care au adus vaca acasă acum lucrau să-i facă loc în grajd, iar cei care le-au vândut, nu știau ce să facă cu puținii bani cu care s-a pricopsit. Unii i-au grijit, în scurt timp s-au devalorizat și au rămas cu... nimic.”, mai scrie Budrala.

Cartea descrie şi primele încercări de privatizare din agricultura post-decembristă, experienţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Sibiu (unde era o organigramă uriaşă, cu câte un director adjunct la fiecare 9 angajaţi!), şi are un epilog în care arată cum foarte mulţi dintre agronomii CAP-urilor au trecut prin șocul transformărilor de la comunism la capitalism, au rămas fără un loc de muncă, neavând „nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să fii privat”, cum politicienii le-au pus tot felul de piedici celor care „au îndrăznit să facă ceva în agricultură”, reuşind, încet, încet, să-i „termine” pe cei mai mulți.

Volumul „Între bătaia vântului şi rodul pământului. Poveştile unui agronom”, scris de Gheorghe Budrala, apare la editura Tritonic cu sprijinul financiar acordat de „Fundația Astra Film” şi este „o carte revelatorie pentru cei care cred că trebuie să înţeleagă experienţa roadelor pământului chiar de la cei care chiar le produc. Sau cel puţin proiectează şi organizează producerea lor” (Mihaela Miroiu). Poate fi comandat online pe www.tritonic.ro.