- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (03.02.2016, 15:00)
- Madalina Cerban
Cărţile din puşcării, la Biblioteca Naţională: Lucrări de Becali şi Copos, prezentate publicului
O expoziţie cu lucrări publicate în detenţie în perioada 2010-2015, intitulată "Cărţi cu răspundere limitată" şi care include volume semnate, printre alţii, de Gigi Becali, George Copos şi Mihai Stoica, va fi organizată, în perioada 4 februarie - 31 martie, la Biblioteca Naţională a României.
Urmărește
876 afișări
Cărţile din puşcării, la Biblioteca Naţională: Lucrări de Becali şi Copos, prezentate publicului
Expoziţia va fi vernisată, joi, la ora 12.00, la parterul Bibliotecii Naţionale a României, şi include aproximativ 80 de volume, care au fost scrise de persoane aflate în detenţie. Aceste volume fac parte din fondul de carte al Bibliotecii Naţionale, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 4 februarie - 31 martie, în fiecare luni, miercuri şi vineri, între orele 08.00-18.00, şi marţea şi joia, între orele 08.00-20.00. Intrarea la expoziţie este liberă.
Biblioteca Naţională are menirea de a colecta şi a comunica tot ceea ce compune producţia editorială românească, de la înregistrarea intenţiilor de publicare (prin funcţia de Centru Naţional ISSN-ISBN-CIP) până la completarea Depozitului Legal cu exemplarele aferente fiecărei apariţii şi la regăsirea titlurilor (a descrierilor bibliografice) în Bibliografia Naţională.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Din lista completă de lucrări ştiinţifice publicate în detenţie în perioada 2010-2015, comunicată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiţiei, la finalul anului 2015, Biblioteca Naţională a României deţine în prezent aproximativ o treime. Doar 80 dintre aceste titluri sunt însă accesibile, restul (dintre cele publicate în special în 2014 şi 2015) fiind în curs de prelucrare. Din acest motiv, Biblioteca Naţională, prin intermediul Serviciului Depozit Legal, trimite către edituri atenţionări referitoare la respectarea Legii privind Depozitul Legal de documente numărul 111 din 1995, care impune obligaţia de a depune un număr de exemplare prevăzut prin lege.
Potrivit reprezentanţilor Bibliotecii Naţionale a României, peste 180 de autori aflaţi în detenţie au publicat peste 400 de cărţi, la peste 70 de edituri (din Alba-Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Deva, Galaţi, Iaşi, Petroşani, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Timişoara, Târgovişte, Târgu-Jiu).
"Orice intenţie de publicare (şi cu atât mai mult orice materializare a acestei intenţii) este, din punct de vedere documentar, importantă, Biblioteca Naţională neavând menirea de a emite judecăţi de valoare asupra conţinutului ori asupra aspectului grafic al lucrărilor, ci aceea de a oferi o imagine exhaustivă asupra producţiei editate la nivel naţional", spun reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României, precizând că aceasta este o instituţie care trebuie să adune tot ceea ce se editează pe teritoriul ţării.
"O persoană capabilă să elaboreze invenţii şi inovaţii valoroase sau lucrări ştiinţifice de certă valoare nu poate fi bănuită că nu a fost conştientă de consecinţele faptelor sale antisociale. Simpla continuare a activităţii sale uzuale de creaţie în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine", se afirmă în expunerea de motive formulată, la începutul acestui an, de iniţiatorii proiectului de modificare a Legii numărul 254 din 2013 privind executarea pedepselor, aceştia adăugând şi că sunt sceptici în ceea ce priveşte competenţa Comisiei de eliberare condiţionată de a judeca "valoarea unei invenţii sau a unei lucrări ştiinţifice", de a garanta "că respectiva invenţie sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului şi însuşită de deţinut contra cost".
Citeşte şi: Volume ale unor autori români contemporani, incluse în biblioteca Universităţii din Iowa
Totuşi, reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României spun că nu este rolul bibliotecii să delibereze asupra calităţii ştiinţifice a acestor cărţi sau asupra justeţei păstrării, pe mai departe, în legea privitoare la executarea pedepsei, a unor articole care fac referire la beneficii de reducerea pedepsei în cazul unor servicii în folosul societăţii (prestarea unor zile de muncă, instruire şcolară, formare profesională, elaborare de lucrări ştiinţifice).
Biblioteca Naţională oferă, în schimb, cadrul de referinţă necesar pentru o dezbatere pe această temă, o "fotografie-martor", din punct de vedere documentar, mai spun reprezentanţii bibliotecii.
"Fie că Legea numărul 254/2013 va produce în continuare efecte (în sensul editării, pe mai departe, a unor lucrări de acest tip), fie că nu (prin modificarea conţinutului său), cărţile publicate în ultimii ani în regim de detenţie, ca efect al acesteia, constituie o colecţie în sine, cu specificităţile sale, cu bagajul său informaţional care face vorbire despre contextul social, politic şi cultural care le-a făcut posibile, despre practicile de generare şi editare a lucrărilor ştiinţifice existente în România la ora actuală, despre maturitatea, coerenţa, corectitudinea şi eficienţa sistemelor de validare, la nivel de instituţii academice şi editoare", precizează reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe