Casa Regală: Statul român nu are de încasat creanţe pentru complexul Furnica

Casa Regală a transmis, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că statul român nu are de încasat o creanţă de 10 milioane de euro de la Regele Mihai I, aşa cum se pretinde, pentru clădirea cunoscută sub denumirea "complexul Furnica", imobilul din cadrul domeniului Peleş fiind în proprietatea regelui.

Urmărește
104 afișări
Imaginea articolului Casa Regală: Statul român nu are de încasat creanţe pentru complexul Furnica

Casa Regală: Statul român nu are de încasat creanţe pentru complexul Furnica (Imagine din arhivă; Robert Ionescu/Mediafax Foto)

Potrivit Biroului de presă al Regelui Mihai I, care a făcut publică poziţia avocatului Casei Regale, Adrian Vasiliu, "construcţia care a luat denumirea de «Complex Furnica» în timpul regimului comunist a aparţinut dintotdeauna Domeniului Peleş, fiind edificată de Majestatea Sa Regele Carol I".

"La momentul confiscării Domeniului Peleş, în mod abuziv şi samavolnic de statul comunist, această construcţie există în forma şi dimensiunile actuale şi deservea Batalionul de Garda Regală. Construcţia nu a fost redimensionată de statul român după preluare, iar expertiza efectuată a stabilit clar că ea a rămas în aceeaşi formă şi aceleaşi dimensiuni", transmite Casa Regală.

Potrivit Casei Regale, "faptul că ulterior preluării abuzive, acestei clădiri i s-a dat altă destinaţie şi a fost redenumită «Complexul Furnica», nu împiedică retrocedarea, câtă vreme ea rămâne proprietatea deplină a Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi trebuie restituită în starea în care se află, conform Legii 10/2001".

Casa Regală precizează că în notificarea făcută pentru restituirea Domeniului Peleş către Regele Mihai I de către statul român au fost cerute toate construcţiile existente pe terenul de 60 de hectare ce constituie Domeniul Peleş, inclusiv construcţia denumită "Complexul Furnica". În comunicat se mai spune că actualul "Complex Furnica", alcătuit din 72 camere, este clădirea Batalionului de Gardă Regală.

"Statul român nu are de încasat nicio creanţă în valoare de 10 milioane de euro de la Majestatea Sa Regele Mihai, aşa cum se pretinde, câtă vreme această sumă nu este recunoscută şi nici stabilită printr-o hotărâre judecătorească. În schimb, statul român ar putea avea un debit faţă de proprietarul Domeniului Peleş rezultat din 60 de ani de folosinţă abuzivă a bunului altuia", mai transmite Casa Regală.

Potrivit Casei Regale, "prin acţiunea Corpului de control al Guvernului se doreşte blocarea negocierilor dintre părţi, care sunt de natură să pună capăt oricăror neînţelegeri privitoare la punerea în executare a actului firesc de restituire a Domeniului Peleş către adevăratul proprietar".

De cealaltă parte, Corpul de Control al premierului acuză comisia care a negociat Memorandumul de înţelegere dintre fostul Guvern şi Regele Mihai I pentru retrocedarea Domeniului Peleş de nereguli şi lipsă de transparenţă, indicându-l pe fostul ministru al Culturii Adrian Iorgulescu printre persoane responsabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici