Castrul Legiunii a V-a Macedonica din Turda va fi modernizat şi introdus în circuitul turistic
Primarul oraşului Turda, Matei Cristian, a anunţat miercuri începerea lucrărilor de modernizare şi punere în valoare a Castrului Roman. „A fost realizată platforma şi împrejmuirea pentru organizarea de şantier. De asemenea, se evacuează pământ din depozitele existente”, a transmis primarul.
Zona va fi amenajată în baza proiectului european care vizează introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii a V-a Macedonica, Potaissa-Turda, un proiect în valoare de peste 21 de milioane de lei.
În cadrul proiectului vor fi amenajate şi marcate la suprafaţă principalele drumuri din interiorul castrului (Via Pretoria, Via Principalis, Via Decumana) şi va fi recreat circuitul perimetral (Via Sagularis), care va permite atât vizitarea castrului, cât şi întreţinerea obiectivului.
De asemenea, pe circuitul de vizitare se vor crea locuri de odihnă prevăzute cu bănci, pubele, cişmele cu apă potabilă şi se vor amplasa panouri informative.
„Castrul Roman va deveni în scurt timp un obiectiv turistic de importanţă majoră în oraşul nostru, alături de Salina Turda”, a mai transmis primarul oraşului.