Prima pagină » Cultură-Media » Tablouri de Luchian şi Tonitza, vândute pentru aproape 70.000 de euro, la o licitaţie la Casa Capşa – FOTO

Tablouri de Luchian şi Tonitza, vândute pentru aproape 70.000 de euro, la o licitaţie la Casa Capşa – FOTO

Tablourile "Ulcica cu garoafe", de Ştefan Luchian, şi "Tulpanul roz", de Nicolae Tonitza, au fost vedetele unei licitaţii organizate de AraArt, la Casa Capşa din Bucureşti, fiind adjudecate pentru 37.000 de euro, respectiv 30.000 de euro.

„Ulcica cu garoafe”, semnată Ştefan Luchian, a fost lucrarea vândută cu preţul cel mai mare (37.000 de euro) la licitaţia organizată, miercuri, de Casa şi Galeria de artă AraArt, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Lucrarea cu cei mai mulţi paşi de licitare a fost „Micuţa din mahala”, de Nicolae Tonitza, în şapte paşi, adjudecată pentru suma de 2.200 de euro.

De altfel, Tonitza a fost cel mai dorit artist al licitaţiei, fiind adjudecate toate cele patru lucrări scoase la vânzare: „Tulpanul Roz” s-a licitat în cinci paşi, fiind adjudecată pentru suma de 30.000 de euro, „Lipoveanca” s-a licitat în trei paşi, ajungând la suma de 12.000 de euro, iar lucrarea de grafică „Tristeţe” a fost adjudecată cu preţul de pornire de 800 de euro.

Tot la capitolul lucrărilor adjudecate în mai mulţi paşi de licitare se înscrie şi lucrarea „Mahalaua Bărăţiei”, de Samuel Mutzner, vândută cu 1.000 euro, după trei paşi de licitare. Mutzner a mai fost prezent în licitaţie şi cu lucrarea „Lectura”, adjudecată pentru suma de 4.000 de euro.

Tot în categoria autori foarte căutaţi se înscriu şi Ion Ţuculescu, ale cărui lucrări („Golful Balcicului” şi „Geamia din Balcic”) au fost adjudecate pentru câte 1.300 de euro, alături de Jean Cheller, ale cărui peisaje de iarnă („Mahala înzăpezită”, respectiv „Stradă înzăpezită”) au fost adjudecate pentru suma de 2.600 de euro, respectiv 1.700 de euro.

Notabile mai sunt lucrările înfăţişând peisaje de poveste – „Veneţia”, semnată Nicolae Dărăscu, adjudecată pentru 4.000 de euro, şi „Delta”, semnată Constion, adjudecată pentru 1.500 euro. De asemenea, important de menţionat este şi tabloul religios, semnat Nicu Grigorescu şi realizat de acesta la numai 18 ani, adjudecat pentru suma de 6.500 de euro.

Casa de licitaţii AraArt s-a deschis în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.