Câte personaje mitologice au înviat în afară de Iisus Hristos? Şase - de la Osiris şi Odin la Quetzalcóatl

Iisus Hristos, Mântuitorul care înviat la trei zile după ce a fost crucificat 

Conform Noului Testament, Iisus Hristos a fost crucificat de romani în jurul anilor 27-30 din era noastră. 

Dar la trei zile după ce a fost înmormântat, Iisus a înviat în mod miraculos. Până la înviere, spiritul lui Iisus a coborât în Iad pentru a salva sufletele tuturor personajelor din Vechiul Testament de la osânda veşnică, de la Adam şi Eva la Moise, Avraam, David, Solomon şi Noe. Apoi, a escortat sufletele celor drepţi în Rai. 

Când a înviat, îngerii veniţi din cer au dat la o parte piatra mormântului său, iar străjerii romani care i-au păzit mormântul au fost cuprinşi de panică.

Iisus s-a arătat Mariei Magdalena, mamei sale, Fecioara Maria, apoi ucenicilor Săi şi S-a înălţat la cer după 40 de zile. 

Învierea lui Isus reprezintă triumful asupra morţii şi este sărbătorit de creştinii anual, de Paşte. 

Dar creştinismul nu este singura credinţă antică care venerează o zeitate care moare şi a înviat, potrivit antropologului scoţian James Frazer în studiul cu titlul The Golden Bough din 1922 despre religie şi mitologie. 

În Orientul Apropiat antic, unde a fost scrisă Biblia, poveştile despre moartea şi învierea divine erau strâns legate de ciclul agricol, iar Frazer credea că primii creştini au ales primăvară pentru sărbătorirea Paştelui, ca să coincidă cu festivalurile păgâne existente pentru zeii fertilităţii. 

Iată şase exemple de poveşti de înviere din culturile antice din Egipt, India, China, Irak, Mexic şi Danemarca.  

Tammuz, zeul primăverii al Mesopotamiei, răpit de zeiţa Infernului 

În societăţile agrare antice din Irakul de azi, ultimele zile ale iernii au marcat sfârşitul lunilor de subzistenţă şi începutul bunăstării mult aşteptate de pe urma venirii primăverii.

Ishtar a fost marea zeiţă-mamă a Mesopotamiei şi sursa fertilităţii şi abundenţei naturii.

Iubitul ei a fost Tammuz, un tânăr zeu frumos murea  în fiecare iarnă şi spiritul său se ducea în Infern.

Timp de şase luni pe an, Ishtar a călătorit pe tărâmul morţilor pentru a-şi salva iubitul. În acea perioadă, lumea a fost lipsită de orice fertilitate, reproducere şi bunăstare. 

În fiecare primăvară, zeiţa Infernului, Allatu, îi acorda permisiunea lui Tammuz să fie stropit cu Apa Vieţii şi să se întoarcă în lumea celor vii, aducând viaţa şi vegetaţia verde înapoi pe pământ.

În calendarul babilonian, învierea a fost sărbătorită în  Du'ûzusau sau „Luna Tammuz”, care cădea la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.

Peste tot în Orientul Apropiat antic, culturile ulterioare au preluat şi prelucrat povestea învierii de primăvară.

Frigienii au povestit povestea lui Attis, care a fost readus la viaţă în echinocţiul de primăvară de Cybele, zeiţa fertilităţii.

Grecii au povestit mitul Persefonei, răpită de Hades, căreia i se permite să se întoarcă în fiecare primăvară din Infern, vestind revenirea vegetaţiei şi a producţiei de cereale.Când se ducea înapoi în Infern, începea iarna. 

Osiris, zeul egiptean al morţii agriculturii care a fost trădat şi spintecat de fratele său, dar a înviat cu ajutorul soţiei sale 
 

La fel ca civilizaţiile din Mesopotamia, civilizaţia egipteană antică era dependentă de ciclurile naturii.

S-au bazat în special pe inundaţiile anuale de primăvară ale Nilului, care almentau mâlul bogat cu minerale şi nutrienţi.

Vechii egipteni credeau că ciclurile ordonate ale naturii erau controlate de Osiris, zeul agriculturii.

Conform mitologiei egiptene, Osiris a condus cândva pământul alături de sora sa, regina  Isis, zeiţa magiei şi a fertilităţii. 

Dar Osiris a fost păcălit şi ucis de fratele său Set, zeul deşertului.

Set i-a tăiat trupul lui Osiris şi i-a împrăştiat rămăşiţele prin Egipt.

Isis a reasamblat corpul lui Osiris, l-a uns cu ulei, l-a bandajat şi a îndeplinit ritualurile elaborate de îmbălsămare.

Cu ajutorul lui Anubis, ea l-a înviat pe Osiris, şi-a prefăcut braţele în aripi în timp ce s-a aşezat peste el şi a făcut sex pentru a-l concepe pe Horus, zeul războiului cu cap de şoim, menit să-l învingă pe Set şi să restaureze abundenţa şi dreptatea.

Faraonii antici sperau să devină nemuritori prin aceleaşi ritualuri de îmbălsămare şi mumificare pe care le-a folosit Isis pentru a-l învia pe Osiris. În timp, chiar şi egiptenii obişnuiţi au ales să fie mumificaţi în speranţa de a triumfa asupra morţii, aşa cum făcuse Osiris.  

Iubirea învinge moartea - Satyavan răpit de moarte, salvat de soţia sa

Conform tradiţiei hinduse, a existat odată o prinţesă deşteaptă şi frumoasă, pe nume Savitri, care a refuzat să se căsătorească cu oricare dintre pretendenţii care strigau pentru mâna ei. Ea şi-a părăsit palatul în căutarea iubirii ei adevărate şi l-a găsit pe Satyavan, un pădurar frumos care a fost cândva prinţ.

Savitri şi Satyavan s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit, dar un mesager al zeilor a rostit o profeţie teribilă: Satyavan avea să moară într-un an. Şi aşa cum am promis, la prima aniversare a tânărului cuplu, Satyavan s-a prăbuşit şi a murit.

Yamraj, zeul morţii, a venit să revendice sufletul lui Satyavan.

Dar inteligentul Savitri avea un plan. Ea l-a urmat cu îndârjire pe Yamraj prin deşertul arzător şi până la intrarea în Infern,  implorând întoarcerea lui Satyavan. Yamraj a fost de acord să-i îndeplinească lui Savitri o dorinţă, dar nu pentru viaţa soţului ei.

În schimb, Savitri a cerut să i se acorde darul multor copii. Când Yamraj a acceptat, ea l-a întrebat cum ar fi trebuit să aibă copii fără soţ.

Şi din moment ce ea a promis să se căsătorească doar cu Satyavan, Yamraj a trebuit să-l întoarcă pe soţul lui Savitri pentru a-şi ţine cuvântul.

Satyavan a fost readus la viaţă şi fericitul cuplu s-a reunit.

Bodhidharma şi singurul său pantof

Conform tradiţiei budiste,  figura cunoscută sub numele de Bodhidharma a fost un mare înţelept indian care ar fi adus budismul în China.

În tradiţia budistă Zen, Bodhidharma joacă adesea rolul unui maestru zen înţelept şi viclean, provocându-şi elevii cu ghicitori.

Cei ce reuşeau să le descifreze apucau calea iluminării.

Într-o zi, un diplomat chinez pe nume Songyun traversa Munţii Pamir între China şi India, când a trecut pe lângă Bodhidharma, mergând în direcţia opusă.

Songyun a întrebat unde se duce maestrul, iar Bodhidharma a răspuns că în sfârşit se va întoarce acasă, în India.

Apoi Songyun a observat că Bodhidharma purta doar un pantof, aşa că a întrebat de ce.

Bodhidharma a sugerat ca Songyun să-i întrebe pe călugări când a ajuns în India. 

Bărbaţii s-au despărţit, iar la sosire,  când Songyun a întrebat despre pantoful lui Bodhidharma,  a fost aruncat în închisoare pentru minciună.

Songyun nu ar fi putut să-l vadă pe Bodhidharma, deoarece maestrul murise cu câţiva ani mai devreme.

Pentru a dovedi acest lucru, călugării au deschis mormântul lui Bodhidharma, dar tot ce au găsit a fost un singur pantof. Nici măcar moartea nu a putut triumfa asupra înţelepciunii lui Bodhidharma, care este adesea înfăţişat desculţ şi purtând un singur pantof. 

Sacrificiul lui Odin - a înviat după nouă zile în care a stat atârnat de Yggdrasil
 

În mitologia nordică, Odin este regele zeilor din Asgard şi Valhalla , un zeu creator a cărui înţelepciune şi vrăjitorie au fost de neegalat.

Dar Odin a trebuit să plătească un preţ groaznic pentru a-şi atinge cunoştinţele puternice şi ezoterice.

Potrivit legendei nordice, cele mai bune surse de înţelepciune din lumea antică erau runele, simboluri magice pe care nici măcar zeii nu le puteau descifra.

Dar Odin era dispus să facă tot ce era necesar – chiar şi să înfrunte moartea însăşi – pentru a dezlega semnificaţia runelor şi a accesa puterea lor ascunsă.

Potrivit poemului epic viking Hávamál, Odin s-a supus unei forme violente de sacrificiu de sine.

A renunţat la un ochi pentru a bea apa înţelepciunii de la zeul Mimir.

Apoi, Odin s-a spânzurat de marele copac Yggdrasil.

Şi-a străpuns pieptul cu o suliţă şi a interzis oricăruia dintre ceilalţi zei să-i vină în ajutor.

Timp de nouă zile, Odin a atârnat de copac, privind în adâncurile apoase ale fântânii Urd până când, în cele din urmă, în a noua zi, i-a fost dezvăluit limbajul runelor. Şi-a conectat spiritul la doi corbi ce au străbătut cele nouă lumi. 

Odin a murit în sacrificiul de nouă zile şi a renăscut ca o fiinţă mult mai puternică, cu cunoştinţe şi abilităţi noi.

Dar potrivit profeţiei, Odin va muri la venirea Ragnarokului, când va fi sfâşiat de lupul Fenrir. 

Quetzalcóat - şi-a dat foc şi a devenit Luceafărul de seară 

În Mesoamerica antică, cel mai mare dintre toţi zeii era Quetzalcóatl, „şarpele cu pene” venerat de-a lungul secolelor de civilizaţia maya, de cea toltecă şi aztecă.

În unele tradiţii, Quetzalcóatl era o figură asemănătoare lui Osiris, zeul agriculturii şi al vegetaţiei, strâns asociat cu zeul ploii Tláloc.

Şi la fel ca Osiris, Quetzalcóatl a fost înşelat de fratele său, păcălit să bea o otravă şi să se culce cu o preoteasă.

Cuprins de remuşcări,Quetzalcóatl şi-a dat foc pe un rug. 

În mitologia toltecă, Quetzalcóatl este legat de planeta Venus, cel mai strălucitor obiect cosmic de pe cerul nopţii după Lună.

În fiecare seară, după apus, pare că răsare din Soare.

Şi aşa Quetzalcóatl s-a ridicat din rugul său funerar.

În personificarea lui Venus, steaua dimineţii şi a serii, Quetzalcóatl a devenit zeul morţii şi al renaşterii.

Ca zeu creator, Quetzalcóatl a coborât şi în Infern pentru a colecta oasele necesare ca să creeze primii oameni. 

Sursa - History.com