Destinate tinerilor, mai ales liceeni şi studenţi în primii ani, conferinţele organizate de ICR din seria „ArtDialog” vor reuni, în formatul unor interviuri cu public, personalităţi din lumea artelor, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Artişti de mare prestigiu vor fi invitaţi alături de colegi mai tineri şi, împreună cu aceştia, le vor vorbi celor prezenţi despre parcursul lor profesional, de la primii paşi până la consacrare şi mai departe.
Programul li se adresează atât aspiranţilor la o carieră artistică, cât şi celor care doresc să se familiarizeze cu artele contemporane printr-un contact nemijlocit cu cei care le dau viaţă.
După seara dedicată actoriei şi scenei, vor urma întâlniri cu nume importante din domeniul filmului, regiei de teatru, artelor plastice şi muzicii clasice.
Intrarea la evenimentul de joi este liberă, în limita locurilor disponibile.