"Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri", de Eric-Emmanuel Schmitt, apare la Humanitas

Volumul "Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri", semnat de scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt, cunoscut pentru romane precum "Domnul Ibrahim şi florile din Coran", va fi lansat joi, în Capitală, de editura Humanitas, potrivit site-ului companiei.

Urmărește
19 afișări

Lansarea va avea loc joi, la Librăria Cărtureşti, de la ora 19.00, invitaţi să prezinte volumul fiind realizatoarea TV Marina Constantinescu, Denisa Comănescu, director editorial al Editurii Humanitas Fiction, actorul Marius Manole, scriitoarea Elisabeta Lăsconi şi poetul Florin Iaru.

Volumul cuprinde opt nuvele despre opt poveşti de iubire şi opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire a personajelor rămâne mereu aceeaşi.

Nuvela "Odette Toulemonde" a fost ecranizată în 2006 de autorul ei, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel şi Jacques Weber.

Volumul a primit recenzii favorabile în ţările francofone.

"«Cea mai frumoasă carte din lume» are graţia şi forţa vizuală ale marilor texte literare", scria publicaţia Lire, în timp ce L'Express nota: "Fiecare dintre povestirile acestui volum pune în lumină, cu un lirism de o prospeţime unică, o ipostază a sufletului feminin"

Totodată, publicaţia La Libre Belgique scria că "Schmitt este un povestitor înnăscut, care are harul de a spune poveşti aparent simple, ce conţin însă o adevărată filosofie de viaţă"

"Aceste superbe povestiri ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neaşteptate, umorul sarcastic şi pătrunderea psihologică", scria şi Kirkus Reviews.

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filosofie. Trei ani mai târziu obţine titlul de doctor în filosofie. Debutează în 1991, cu o piesă de teatru, "Noaptea la Valognes".

Printre volumele lui Schmitt publicate în limba română se numără: "Domnul Ibrahim şi florile din Coran", "Milarepa", "Oscar şi Tanti Roz", "Viaţa mea cu Mozart", "Copilul lui Noe" şi "Evanghelia după Pilat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici