Cea mai importantă lucrare a lui Yves Klein, evaluată la 30 - 40 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie la New York

O operă legendară a pictorului francez Yves Klein, intitulată "FC 1", realizată în 1962, cu puţin timp înainte de moartea sa, va fi scoasă la licitaţie pe 8 mai, la New York, de casa Christie's, unde ar putea fi vândută pentru o sumă cuprinsă între 30 şi 40 de milioane de dolari.

Urmărește
258 afișări
Imaginea articolului Cea mai importantă lucrare a lui Yves Klein, evaluată la 30 - 40 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie la New York

Un tablou al lui Yves Klein, evaluat la 30 - 40 milioane de dolari, scos la licitaţie la New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Yves Klein este una dintre marile personalităţi din arta contemporană franceză, fiind considerat un reprezentant al neo-dadaismului şi al postmodernismului timpuriu.

"Este vorba de cea mai importantă operă a artistului francez care va fi pusă în vânzare la licitaţie", se afirmă într-un comunicat emis de casa Christie's, care va prezenta acest tablou, joi, în avanpremieră mondială, la sediul ei din Paris.

În tabloul "FC 1", realizat pe un panou de dimensiuni mari (1,4 x 3 metri), "agresat" cu lansatoare de flăcări chiar de către artist, două siluete feminine par să danseze şi să dispară în mijlocul unui foc. Nuanţele de auriu, roşu şi albastru întăresc această viziune onirică.

Tabloul a fost conceput în martie sau în aprilie 1962, cu câteva luni înainte de decesul artistului, provocat de o criză cardiacă, la vârsta de 34 de ani.

"În această capodoperă, artistul a grupat toate elementele emblematice pentru arta sa: celebrul albastru Klein (IKB, International Klein Blue) care l-a făcut celebru, «antropometria», în care modelele devin pensule, după ce au fost acoperite cu vopsea, sub coordonarea artistului. Şi mai este focul, care era una dintre marile lui obsesii şi pentru care a avut nevoie de mult timp înainte de a învăţa să îl stăpânească", a explicat Loïc Gouzer, specialist la departamentul de Artă postbelică şi contemporană al filialei neyorkeze a casei Christie's.

Realizarea operei într-un local industrial al companiei Gaz de France din localitatea Plaine Saint-Denis din apropiere de Paris a fost filmată, fapt care a contribuit la notorietatea tabloului "FC 1", care a fost prezentat apoi în numeroase expoziţii.

Tabloul este pus în vânzare de un colecţionar elveţian.

Prezentat, joi, în faţa reprezentanţilor presei şi a colecţionarilor, tabloul va putea fi admirat de publicul larg, vineri, la sediul din Paris al casei Christie's.

O parte din suma ce va fi încasată din vânzarea tabloului va fi donată asociaţiei Oceana, o organizaţie mondială care militează pentru salvarea şi protejarea oceanelor de pe Terra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici