Cel mai vechi monument istoric din Moldova va fi restaurat. Cine dă banii
Primăria municipiului Galaţi anunţă că s-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina, Barboşi”. Proiectul se va finaliza peste doi ani şi va costa 15,6 milioane de lei.
Situl arheologic Tirighina-Barboşi va fi restaurat pentru a fi vizitat, iar în zonă vor fi construite o alee de acces, o parcare, un muzeu şi un amfiteatru pentru evenimente în aer liber. O atenţie deosebită va primi turnul din interiorul sitului, acesta fiind o construcţie unică în estul Europei.
În urma cercetărilor recente, în situl arheologic de la Galaţi au mai fost descoperite locuinţe din secolul II care vor fi restaurate pentru a fi introduse în circuitul turistic. În sit au mai fost găsite obiecte de ceramică de lux, ştampile, vase, monezi, care vor fi expuse în viitorul muzeu al complexului.
Situl arheologic de la Tirighina-Barboşi conţine un castru roman de la începutul primului mileniu construit peste o veche aşezare dacică. Obiectivul este singurul monument istoric din Moldova atestat în secolele 2-3 după Hristos şi este aşezat peste o rezervaţie paleontologică de fosile de moluşte vechi de 400.000 de ani. Totodată, situl este singurul monument de importanţă naţională din judetul Galaţi.