Cele mai bune fotografii din lume, premiate la Sony World Photography Awards, expuse la Bucureşti - FOTO

Cele mai bune fotografii din lume, premiate la Sony World Photography Awards 2015, între care se numără şi cele realizate de Cosmin Bumbuţ şi Auraş Mihaiu, sunt expuse, în perioada 7 - 16 septembrie, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Urmărește
1230 afișări
Imaginea articolului Cele mai bune fotografii din lume, premiate la Sony World Photography Awards, expuse la Bucureşti - FOTO

Cele mai bune fotografii din lume, premiate la Sony World Photography Awards, expuse la Bucureşti (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Astfel, 50 dintre fotografiile premiate la Sony World Photography Awards 2015, cea mai mare competiţie de profil din lume, vor putea fi admirate în sala Tancred Bănăţeanu a Muzeului Ţăranului Român, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Expoziţia se desfăşoară în Festivalul de Fotografie Bucharest Photo Week, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, ajuns la a doua ediţie.

Anul acesta, vor avea loc aproximativ 45 de evenimente în cadrul festivalului, la care sunt aşteptaţi invitaţi din Canada, SUA, Olanda, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova. Deschiderea oficială a festivalului şi a expoziţiei Sony World Photography Awards are loc luni.

"Anul acesta s-a stabilit un nou record de participare la cea mai mare competiţie de fotografie din lume, lucrările premiate, care pot fi văzute de astăzi la Muzeul Ţăranului Român, fiind alese din peste 173.000 de înscrieri din 171 de ţări. Pentru expoziţia de la Bucureşti am reuşit să aducem lucrările expuse la Londra, printre care se numără şi fotografiile celor doi fotografi români premiaţi. Este o expoziţie la care îi aşteptăm pe toţi iubitorii de fotografie şi care sperăm să îi inspire pe cei care vor să se înscrie în ediţia 2016", a declarat Cătălin Neagu, Group Product Marketing Manager Sony România.

Printre fotografiile expuse se vor număra cele din seria "Camera intimă" realizate de Cosmin Bumbuţ, câştigător al premiului pentru Fotograful anului la secţiunea "Arhitectură" a Sony World Photography Awards 2015. Lucrarea sa cuprinde imagini realizate în 35 de închisori din România.

"Premiul de la Sony World Photography este cel mai important pe care l-am câştigat până acum. Mă bucur că fotografiile din proiectul «Camera intimă» au fost apreciate internaţional, mai ales că, din 2008, de când am început această serie, m-am întrebat cum va fi primită şi înţeleasă. Camera intimă este un spaţiu destinat dragostei şi tandreţei, dar care anulează, în acelaşi timp, ideea de intimitate", a declarat Cosmin Bumbuţ după câştigarea premiului.

Totodată, amatorii de fotografie vor putea admira lucrarea "Alesul oilor", de Auraş Mihaiu, câştigător al Romania National Award. El a surprins momentul de la stână în care ciobanii îşi pregătesc oile pentru iernat.

"Fotografia înseamnă pentru mine pasiune, stil de viaţă şi job. Este un sentiment foarte frumos să ştii că talentul tău şi munca în fotografie sunt recunoscute. Am câştigat mai multe concursuri, dar de fiecare dată bucuria este mai mare, mai ales că este la nivel internaţional", a spus Auraş Mihaiu.

Sony World Photography Awards (SWPA) este cea mai mare competiţie de fotografie din lume. La ediţia din acest an, cea de-a opta, a fost înregistrat un număr record de înscrieri, mai exact 173.444 din 171 ţări, o creştere de 24% faţă de anul trecut. La SWPA 2015 au fost decernate 54 de premii naţionale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici