Intitulată „Cinecitta se dezvăluie”, expoziţia le permite vizitatorilor să exploreze „uzina de vise”, care se întinde pe 35 de hectare, pe Via Tuscolana, la marginea Romei. Studiourile au fost deschise în 1936 de însuşi Mussolini.
În primul pavilion al expoziţiei, vizitatorii pot urmări procesele de creaţie a unui film. „Noi am ales să povestim cum se face un film, de la scenariu la marele ecran, trecând prin toate fazele de creaţie a costumelor şi decorurilor, construcţia platoului, filmările şi post-producţia”, a explicat curatorul expoziţiei Elisabetta Bruscolini.
Vizitatorii se pot plimba pe un culoar lung, unde sunt proiectate extrase din filme, iar apoi pot intra într-o sală unde sunt prezentate costume somptuoase, printre care cele purtate de Richard Burton şi Liz Taylor în filmul „Cleopatra”, semnat de regizorul Joseph Leo Mankiewicz. De asemnea, în aceeaşi sală pot fi văzute sceptrul şi coroana purtate de Helmut Berger în filmul „Ludwig” de Luchino Visconti.
Aceste obiecte deosebite din lumea filmului au fost reunite cu ajutorul unor muzee dedicate cinematografiei, precum cel din Torino şi cel al cinematecii franceze din Paris.
În sala următoare se regăseşte un atelier de fabricaţie de decoruri, care pune în evidenţă caracaterul artizanal al acestei meserii care cere talentul şi dedicarea pictorilor, tapiserilor, sculptorilor şi designerilor.
Într-o altă sală, vizitatorii pot vedea un documentar didactic care dezvăluie toate secretele post-producţiei: montaj, efecte speciale, mixaje şi lumini.
Peste tot, fotografii speciale amintesc de momentele de glorie ale acestor studiouri de film. Astfel, spectatorii pot vedea fotografii din filme precum „Moarte la Veneţia”, de Visconti, „Pantera roz”, de Blake Edwards, cu David Niven şi Claudia Cardinale, „Război şi pace”, de King Vidor, cu Audrey Hepburn, şi, evident, imagini din toate capodoperele lui Fellini.
Din păcate, în prezent studiourile Cinecitta au fost nevoite să îşi reducă activitatea. Majoritatea producţiilor turante la Cinecitta în prezent sunt reclame şi seriale de televiziune.