Cererea RCS&RDS privind procedura de insolvenţă împotriva Antena Group, respinsă de instanţă

Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă depusă, în martie, de RCS&RDS împotriva Antena TV Group a fost respinsă, pe 21 iunie, Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti considerând nefondată acţiunea companiei de telecomunicaţii, potrivit unui comunicat.

Urmărește
97 afișări

Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 7 zile de la comunicare.

RCS&RDS a cerut insolvenţa Antena TV Group SA, printr-un dosar înregistrat în luna martie, la Tribunalul Bucureşti, Secţia a-VII-a Comercială, având de recuperat, potrivit companiei, suma de 1,81 de milioane de lei de la societatea controlată de familia Voiculescu.

Totodată, într-o notificare remisă, pe 30 martie, Antena TV Group SA - dar şi Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliului Concurenţei -, RCS&RDS susţinea că are de recuperat de la Antena TV Group SA echivalentul în lei al sumei de 2.472.353 de euro, la care se adaugă dobânda legală, suma făcând obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială, şi având ca termen de judecată 21 septembrie 2012.

În aceeaşi notificare, RCS&RDS cerea Antena Group să înceteze imediat "difuzarea de ştiri, reportaje, materiale, emisiuni prin care RCS&RDS SA este prejudiciată moral sau material", dar şi să plătească, în termen de cel mult două zile de la data notificării (30 martie 2011), suma de 100.000.000 de euro "cu titlul de daune materiale şi morale, pentru gravele prejudicii materiale şi morale produse în urma campaniei media prin care posturile audiovizuale şi celelalte canale media ale Grupului Intact Media au denigrat, au afectat reputaţia şi imaginea publică a societăţii RCS&RDS".

RCS&RDS adăuga că respinge pretenţiile formulate de Antena TV Group SA împotriva societăţii RCS&RDS SA. "Apreciem că, în mod tendenţios şi fără niciun temei legal, se interpretează că lipsa condiţionărilor tehnice sau financiare, prevăzute în cuprinsul art. 82 din Legea nr. 504/ 2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea audiovizualului, n.r.), s-ar referi la relaţia dintre distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţelele de comunicaţii electronice şi abonaţii acestor distribuitori", spunea RCS&RDS. "Legea audiovizualului nu impune distribuitorilor serviciilor de programe prin cablu obligativitatea de a nu percepe un tarif pentru servicile de programe retransmise, orice altă interpretare neputând fi decât absurdă şi lipsită de orice temei legal", mai afirma RCS&RDS.

Totodată, compania de telecomunicaţii spunea că radiodifuzorii Antena 1 şi Antena 3 "condiţionează din punct de vedere financiar" retransmiterea de către RCS&RDS a acestor televiziuni, în acest context, RCS&RDS solicitând CNA să adopte o decizie prin care Antena 1 şi Antena 3 să nu mai facă parte din categoria programelor "must carry" prevăzute în articolul 82 din Legea audiovizualului.

Legea audiovizualului prevede, în articolul 82, că "orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (TV5, n.r.). Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă".

Cererea RCS&RDS de deschidere a procedurii de insolvenţă în cazul Antena TV Group a venit în replică la o cerere similară făcută, pe 1 martie, de Antena Group împotriva companiei de telecomunicaţii, într-un dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a-VII-a Comercială, potrivit datelor publicate pe site-ul Tribunalului Bucureşti (TB).

Totodată, pe 22 martie, grupul media a somat RCS&RDS "să plătească imediat către Antena Group, dar nu mai târziu de data de 31 martie 2011", suma de 60 de milioane de euro, "cu titlul de daune interese pentru retransmiterea către public a canalului de televiziune Antena 1 în sistem de canal de televiziune condiţionat financiar". "În cazul neefecturării plăţii respective, vor fi iniţiate acţiuni în justiţie pentru evaluarea daunelor interese totale şi obligarea la plata acestora de către RCS&RDS", se spunea în notificarea transmisă de Antena TV Group companiei RCS&RDS şi remisă şi CNA.

Ulterior, pe 21 aprilie, Antena TV Group SA a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în judecată a RCS&RDS, cerând companiei de telecomunicaţii să nu mai condiţioneze retransmisia către populaţie a televiziunii Antena 1, dar şi daune de 60 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat remis atunci MEDIAFAX, "Antena Group a dat în judecată RCS&RDS pentru ca publicul să recepţioneze gratuit canalele must carry (obligatorii la retransmisie, n.r.)", "în urma refuzului acesteia de a satisface solicitările televiziunii reclamante trimise prin notificare în luna martie".

"Antena Group cere companiei de cablu să înceteze practica ilegală de exploatare a dreptului şi obligaţiei de retransmitere a canalului de televiziune Antena 1 cu încălcarea prevederilor articolului 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, realizată prin modificarea în «condiţionat» a caracterului necondiţionat din punct de vedere financiar al retransmiterii către public a postului Antena 1. În acest sens, Antena Group cere ca RCS - RDS să creeze un pachet distinct de servicii de programe necondiţionat tehnic sau financiar, care să includă Antena 1 şi celelalte televiziuni must carry, aşa cum rezultă din evidenţele Consiliului Naţional al Audiovizualului. Astfel, abonatul trebuie să aibă posibilitatea să contracteze exclusiv numai pachetul gratuit de servicii de programe programe libere la retransmisie", se spunea în comunicat.

Totodată, Antena Group dorea recuperarea prejudiciului estimat la suma de 60 de milioane de euro, "cauzat de RCS - RDS, în ultimii trei ani, prin perceperea ilegală de la publicul abonat a tarifelor pentru retransmiterea canalelor must carry". "Suma este cuantificată pentru ultimii trei ani, pe baza cifrei de afaceri realizată de RCS - RDS, prin retransmisia de servicii de programe, în raport cu o cotă medie de audienţă de 12%, înregistrată de canalul de televiziune al Intact Media Group", se mai spune în comunicat.

Antena Group cerea, de asemenea, RCS&RDS "să realizeze toate actele necesare sau adecvate pentru a nu afecta negativ, sub orice formă, parametrii actuali de recepţionare de către public a canalului de televiziune Antena 1 şi a celorlalte servicii de programe ale televiziunilor must carry" şi "să notifice toţi abonaţii săi cu privire la faptul că pentru recepţionarea canalului de televiziune Antena 1, alături de celelalte servicii de programe ale televiziunilor must carry, niciun abonat al RCS - RDS nu mai datorează vreo sumă de bani; totodată, RCS - RDS trebuie să ofere abonaţilor contractarea pachetului gratuit de servicii de programe must carry".

Societatea Antena TV Group SA, care operează licenţele televiziunilor Antena 1, Antena 2, Euforia TV şi Antena 1 International, este controlată de familia Voiculescu. Familia Voiculescu controlează şi televiziunea de ştiri Antena 3 prin societatea Antena 3 SA, potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Cu o reţea care acoperă peste 200 de oraşe, RCS&RDS este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi prin satelit, telefonie fixă şi mobilă. Operatorul şi-a început activitatea în urmă cu 15 ani şi este prezent şi pe pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia şi Serbia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici