Dan Grigore va reveni pe scena muzicii româneşti în calitate de solist, la Festivalul Internaţional "George Enescu".
Astfel, vineri, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti, Dan Grigore va susţine un recital alături de Filarmonica din Dresda şi de Corul Naţional al Spaniei, sub bagheta lui Raphael Frühbeck De Burgos.
Muzicianul s-a născut pe 6 august 1943, şi şi-a făcut studiile la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg (1962-1964), la Conservatorul de Muzică Bucureşti (1964 – 1966) şi Academia de Muzică din Viena (1969 – 1970). A debutat la 14 ani, într-un concert cameral Enescu şi este laureat al Concursurilor Internaţionale "George Enescu" (1961 şi 1967) şi Montreal (1968).
În ianuarie – mai 1991, Dan Grigore a fost director al Filarmonicii George Enescu, a iniţiat ciclul de recitaluri la două piane "Dialogul generaţiilor", împreună cu studenţii săi, la Ateneul Român şi la Sala Radio, în scopul promovării tinerilor talentaţi.
A susţinut recitaluri în cele mai mari săli de concerte din Zurich, Moscova, Sankt-Petersburg, Praga, Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical din Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Gasteig – Munchen, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall din Tokyo. În 1994, a debutat în SUA, susţinând periodic recitaluri la Philadelphia şi Washington.
A obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care: Premiul Asociaţiei Criticilor Muzicali, Premiul Discului pentru CD-ul "Recital Chopin live", Ordinul "Cavaler al Artelor şi Literelor", acordat de Guvernul Francez în 1999 şi Ordinul "Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce", acordat de Statul Român în 2000.