Chopin suferea frecvent de halucinaţii provocate de epilepsie

Ca mulţi membri ai familiei sale, Chopin, muzicianul romantic prin excelenţă, nu se bucura deloc de o stare bună de sănătate. Tuşea foarte mult, suferea de infecţii pulmonare, avea febră şi, spre sfârşitul vieţii sale, era chinuit de migrene. Suferea, de asemenea, de depresie.

Potrivit unui studiu al cercetătorilor polonezi - publicat, marţi, în Medical Humanities -, moartea sa nu a fost provocată de tuberculoză, cum se credea până de curând, ci de o fibroză chistică, o boală genetică ce afectează plămânii. Această ipoteză nu a putut fi verificată însă, deoarece guvernul polonez a refuzat solicitarea specialiştilor de a face un test ADN pe un fragment din inima muzicianului, conservată la Varşovia.

Frédéric Chopin suferea frecvent de halucinaţii. Doi medici spanioli, Manuel Vazquez Caruncho şi Francisco Brañas Fernandez, de la departamentele de radiologie şi neurologie ale Spitalului Lugo (Spania), au vrut să afle cauza acestor halucinaţii. Ei au început prin a analiza cărţile martorilor din epocă, documente ale apropiaţilor, precum cele ale lui George Sand, care i-a fost prietenă mult timp.

Într-o biografie a muzicianului - semnată de Bernard Gavoty, datată 1985 - este prezentat un incident din timpul unui concert privat susţinut la Manchester, în august 1848. Chopin interpreta Sonata sa în si minor, însă s-a îndepărtat foarte grăbit de pian, imediat după scherzo. "Am văzut apărând din clape acele creaturi blestemate, ivite într-o noapte lugubră la o mănăstire" din Mallorca, a povestit el într-o scrisoare adresată fiicei lui George Sand.

În Mallorca, în timpul unei călătorii făcute cu zece ani mai înainte, George Sand povesteşte că mănăstirea i se părea lui Chopin "în mare parte plină de teroare şi de fantome". Altă dată, tot la Mallorca, pe când ploua tare, Chopin nu făcea diferenţa dintre vis şi realitate şi se vedea "înecat într-un lac", "convins că este mort", mai spune autorul biografiei.

A mai avut şi alte halucinaţii, în alte circumstanţe: fantome care îl chemau, moartea care bătea la uşa sa.

Cercetătorii au descoperit că în aceste întâmplări există câteva constante: Chopin îşi amintea de halucinaţii, de care suferea de cele mai multe ori seara şi care coincideau mai ales cu infecţiile acute şi cu febra. Vizual, ele erau complexe, iar imaginea morţii revenea des.

Punând cap la cap aceste elemente constante, cercetătorii polonezi au concluzionat că Chopin suferea probabil de epilepsie, focalizată în lobul temporal. Acest tip de epilepsie produce halucinaţii vizuale complexe, îndrăzneţe, fragmentate şi mereu în aceeaşi ordine, câteodată însoţite de paloare şi angoasă, "exact de care spune el că a suferit".

După ce şi-a petrecut primii 20 de ani de viaţă în Polonia, Frédéric Chopin a părăsit ţara, în noiembrie 1830, chiar înaintea unei insurecţii împotriva Rusiei, şi a locuit la Viena şi apoi la Paris, unde a murit la 39 de ani, pe 17 octombrie 1849.